Discreet Aesthetics: Notes on Heinrich Tessenow’s Architecture and Collective Housing

Alessandro Porotto
PhD, Postdoctoral Fellow, LOCI, Université Catholique de Louvain, Belgium

Keywords: Heinrich Tessenow; collective housing; garden-city; society of Individuals; liquid modernity

Abstract:

Despite being considerably overlooked in architectural manuals, German architect Heinrich Tessenow (1876-1950) can be considered one of the most insightful interpreters of a collective vision of society that is based on the clarity of architectural aesthetics.

This paper investigates Tessenow’s theoretical contributions and projects, which have played a fundamental role in the establishment of a discreet – but intense – architectural language that embodies the aesthetics of collective housing. His work can be defined as having set out the basic and logical principles of this language, as well as the ethics of the architect’s craft. Tessenow’s concern with building a new society based on the concept of “living together,” through the development of a new image with which the inhabitants could identify themselves, lends its critical understanding to the assessment of contemporary conditions.

This paper compares Tessenow’s theories with contributions by philosopher José Ortega y Gasset and sociologists Norbert Elias and Zygmunt Bauman, who stress a social tendency towards individualization and the importance of a return to a collective consciousness. The issues affecting contemporary society can be observed through the role that architectural aesthetics plays in a society’s identity and ethics.

Even the most innovative contemporary projects of collective housing in Europe have failed to consider such pressing social aspects. They tend to interpret collective housing’s needs from functional, constructive, and economic points of view. The resulting contemporary landscape is one that drives towards aesthetic variety, not only without creating a unified image of the city, but also taking to new extremes the diversity of the architectural language that characterizes the urban scenery. As a critical response to this current trend, departing from Tessenow’s contribution, this paper aims to formulate reflections on the importance today to provide initiatives for the future with a perspective on collective identification through aesthetics.

Published in sITA volume 8 (2020), pp. 31-48.
Download full article: 02_Porotto.pdf
* * *

Romanian translation:
Estetică discretă. Note privind arhitectura şi locuinţele colective ale lui Heinrich Tessenow

Heinrich Tessenow s-a născut la Rostock, în nordul Germaniei, în 1876. Numele său nu apare în mod proeminent în istoria manualelor moderne de arhitectură, cu toate că Tessenow este unul dintre cei mai importanţi pionieri ai unei noi culturi de locuire în Germania şi Europa. Clădirile, desenele şi scrierile sale întruchipează simplitate şi adecvare, comunicând un ideea de confort printr-un design modest şi estetic. Mai mult, este legitim să vedem în opera sa, care s-a distins atât de experimentalismul de avangardă, cât şi de tradiţionalismul conservator, o cale fără precedent orientată către valorile universale.

Înţelesurile cuvântului „discret” – cu discernământ moral, prudent, înţelept sau judicios în evitarea greşelilor – se potrivesc perfect concepţiei lui Tessenow asupra arhitecturii. În lucrările sale, fiecare soluţie, chiar şi cea mai simplă şi mai discretă dintre ele, va fi cea mai apropiată de certitudine şi, în acest sens, va exprima valori oneste.

În cel mai notoriu proiect al său, Oraşul-Grădină din Hellerau de lângă Dresda, estetica micilor locuinţe unifamiliale înşiruite demonstrează o abordare a proiectării de arhitectură care ia în considerare în mod direct nevoile domestice ale locuitorilor, chiar şi cele mai mărunte şi „modeste practici”. Ele pot îndrepta arhitectul spre a găsi „un sistem general valid de forme şi stiluri”. Expresia lor originară, Ur-Ausdruck, este definită de o reprezentare arhitecturală care rezultă dintr-o efort radical de ştergere a tuturor elementelor de prisos.

În 1925, arhitectul a scris un scurt text intitulat „Die Farbe im Stadtbild” [„Culoarea din imaginea urbană”]. Culoarea faţadei este considerată mijloc de expresie, caracterizată de aceeaşi forţă expresivă, sens şi importanţă ca şi forma. În text, dimensiunea socială joacă un rol-cheie în teoria sa despre culoarea în arhitectură: „Griul nu este culoarea unei mari bucurii, a unei tristeţi profunde, a unei iubiri înflăcărate, a unui război sălbatic sau a unei linişti senine, ci culoarea care le leagă calm pe toate, le neutralizează în unitate”. Procedând astfel, Tessenow traduce cele mai practice şi simple aspecte ale construcţiei unei case în instrumente pentru o viziune evocatoare a vieţii colective.

Această filozofie a locuirii colective îşi găseşte ecou în lucrarea „On Style in Architecture” [„Despre stil în architectură”] a filozofului spaniol José Ortega y Gasset. El afirmă clar că stilul arhitectural nu este personal şi că stilul personal nu este marca unui bun arhitect. De asemenea, el îşi imaginează rezultatul negativ al unei astfel de abordări personale, confirmând eficienţa discreţiei arhitecturii lui Tessenow: „Arhitectura nu este, nu poate şi nu trebuie să fie o artă exclusiv personală. Este o artă colectivă […]. Imaginaţi-vă un oraş construit de arhitecţi geniali, fiecare lucrând, însă, după propriul stil. Fiecare dintre clădirile lor ar putea fi magnifică în sine şi totuşi oraşul în ansamblu ar fi bizar şi intolerabil”.

În „Die Farbe im Stadtbild”, viziunea lui Tessenow asupra unui viitor colectiv intră în conflict cu tendinţele societăţii contemporane. Unul dintre primii gânditori preocupaţi de procesul progresiv de individualizare în societatea noastră, sociologul german Norbert Elias, schimbă raportul conceptual dintre „societate” şi „indivizi”: societatea modelează individualitatea membrilor săi, şi în acelaşi timp indivizii formează societatea prin acţiunile lor din viaţă. Pornind de la teoria lui Elias, sociologul Zygmunt Bauman explică mai departe dinamica societăţii contemporane prin conceptul său de „modernitate lichidă”. Lichiditatea se manifestă ca o pierdere a sensului angajamentului personal, provocând totodată modificări ale sensului angajamentelor interpersonale. Incertitudinea tinde să producă o instabilitate şi insecuritate sistemică crescută. Dintre consecinţele implicate în această tendinţă, Bauman evidenţiază segregarea socială.

Tessenow se temea de segregarea colectivităţii sociale, şi, în acest sens, abordează starea de incertitudine care produce degenerarea colectivului în individualizare. Într-un astfel de context, un mod de a construi cu un limbaj simplificat, clar şi onest poate oferi condiţiile de securitate şi soliditate necesare pentru ca societatea să recâştige un sentiment de comunitate. Culoarea gri devine emblematică pentru această securitate, mai ales că „griul este culoarea lucrărilor foarte bune, culoarea preferată a arhitecturii, artei construirii şi a oricărei comunităţi sănătoase şi puternice”.

Luând în considerare diferitele problematici, se pot deduce tendinţe clare. În primul rând, în prezent, Oraşul-Grădină din Hellerau şi alte iniţiative de locuinţe colective din trecut, în special din perioada interbelică, se afirmă ca un model al permanenţei identităţii colective. În al doilea rând, în ultimii 20 de ani în Europa au fost concepute noi forme de locuinţe colective, cum ar fi gospodăriile comunitare, apartamentele de tip cluster şi locuirea în comun. Aceste forme sunt încurajate de presiunea în creştere a politicilor de locuire, creşterea populaţiei, numărul de locuinţe vacante scăzut şi creşterea preţurilor de închiriere. Modelele trecute şi contemporane indică modul în care locuirea colectivă poate face faţă expedienţelor efemere ale societăţii individualiste, astfel încât să asigure împărtăşirea valorilor şi bunurilor comune pe care indivizii nu le pot obţine pe cont propriu. Într-adevăr, locuinţa colectivă este par excellence un model arhitectural care se naşte din anumite condiţii de criză.

În prezent, proiectele din multe oraşe europene tind să maximizeze locuirea cu alte spaţii dedicate utilizării colective, cum ar fi spălătorii comune, creşe, grădini colective şi camere comune. Dacă acest aspect a favorizat un anumit amestec în interiorul clădirii, situaţiile specifice de viaţă din cadrul societăţii au necesitat adaptarea tipologiilor de locuinţe la complexitatea locuinţelor contemporane.

Locuirea colectivă este mai complexă, deoarece modul de viaţă actual o provoacă şi o transformă progresiv. Cu toate acestea, spre deosebire de Oraşul-Grădină din Hellerau, clădirile nu se impun ca model urban şi nici nu contribuie singular la imaginea oraşului.

Din punct de vedere estetic, locuinţele colective contemporane sunt integrate în oraş prin intermediul diferitelor abordări şi rezultate. În consecinţă, ele nu materializează un caracter specific care poate reprezenta şi exprima valorile colective ale oraşului şi ale habitatului. Arhitectura locuinţelor colective nu pune accent pe problematica caracterului arhitectural şi, pentru a folosi afirmaţiile lui Ortega y Gasset, nu se dezvăluie în rolul său de înţelegere colectivă.

În majoritatea cartierelor europene, tendinţa se îndreaptă spre monotonia dezordinii estetice, nu numai fără a crea o imagine uniformă a oraşului, ci ducând la extrem diversitatea limbajului arhitectural care caracterizează oraşul.

Textele şi proiectele lui Tessenow sunt astăzi profetice prin analiza lor lucidă a relaţiei dintre arhitectură, societate şi estetică. Culoarea gri definită de Tessenow simbolizează, metaforic, o arhitectură angajată, în care colectivul nu este doar un aspect spaţial, ci şi un obiectiv pentru identitatea urbană şi societală.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 8/2020
Architectural Aesthetics.
An Old Matter Revisited
OAR LogoPublished with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Ministry of Culture LogoFinanced by the Ministry of Culture (MC)