Chinese Aesthetics and the Culture of Replica

Deniz Balık Lökçe
PhD, Associate Professor, Department of Architecture, Dokuz Eylul University, İzmir, Turkey

Keywords: Chinese aesthetics; replica; copy; visuality; scenery; Beijing

Abstract:

This article traces how the culture of replica is situated within Chinese architectural aesthetics. Given that Chinese aesthetics stems from the coalescence of Western aesthetics, Zen Buddhist philosophy, and power relations, the article develops a case for the replica and the authentic with a focus on the International Holiday Resort in Beijing, which consists of Gubei Water Town and Simatai Great Wall. Gubei is a replica town, whereas Simatai is preserved as one of the few authentic sections of the Great Wall from the Ming Dynasty.

The article argues that Chinese architecture uses replica as an aesthetic concept, and that the delimitation of the replica and the authentic is a cultural and social construct. From the Western perspective, in this holiday resort, the border where the artificial public space ends and the site of genuine artefacts begins becomes blurry. Being commodified and commercialized as entertainment and spectacle, the water town is consumed as a visual effect and a fabricated atmosphere. Yet for Zen, replica is neither kitsch nor deception, since universal energy is transmitted through all animate beings and inanimate objects. In the water town and the Great Wall, traditional aesthetic experiences shaped by ritualistic practices, daily activities, sensuality, and contemplation shift to momentary and commercial experiences in high demand. The site turns into an interface between reality and representation, where image prevails over architecture and fiction permeates history.

Published in sITA volume 8 (2020), pp. 229-244.
Download full article: 15_Lokce.pdf
* * *

Romanian translation:
Estetica chineză şi cultura copiei

Articolul de faţă urmăreşte locul pe care îl ocupă cultura copiei în arhitectura chineză, având în vedere că estetica chineză se naşte la intersecţia dintre estetica occidentală cu filosofia budistă zen şi cu relaţiile de putere. Articolul dezbate tema copiei şi a autenticului în arhitectură, pornind de  la cazul staţiunii internaţionale de vacanţă din Beijing, formată din oraşul Gubei Water Town şi Marele Zid Simatai. Situat pe Lacul de Acumulare Yuanyang în 1368 în timpul dinastiei Ming, Simatai rămâne autentic în raport cu alte porţiuni ale Marelui Zid, deoarece nu a fost complet restaurat. Gubei este dezvoltat în jurul unui canal existent şi este format din clădiri cu curte interioară, hoteluri, restaurante, magazine, spaţii expoziţionale, spaţii destinate spectacolelor, centre pentru servicii şi poduri în stilurile arhitecturale ale dinastiilor Ming şi Qing.

Oare marele oraş-copie copleşeşte sau subminează valoarea şi receptarea fragmentului autentic al Marelui Zid? Invers, poate relicva istorică să discrediteze experienţele vizitatorilor din oraşul copie? Acest articol susţine că, în arhitectura chineză, copia este utilizată drept concept estetic, iar delimitarea copiei de autentic este un construct cultural şi social. Prima parte a textului se referă la modul în care studiul de caz poate fi văzut din perspectiva esteticii chineze şi a culturii copiei, în timp ce a doua parte propune o critică în termenii discursurilor occidentale contemporane.

În contextul Chinei, discursul estetic, arhitectural şi practicile cotidiene sunt strâns legate de codurile Confucianiste şi de viziunea Taoistă. Estetica provenită din aceste două doctrine se concentrează pe emoţii, senzaţii şi idei transmise prin intermediul unor scene şi imagini din natură, manifestate în oraşul Gubei Water prin principii precum separarea peisajului, împrumutarea peisajelor şi divizarea peisajelor, precum şi prin echilibrul dinamic dintre yin şi yang, expus în termeni de rezistenţă umană şi subordonare faţă de natură, în forme curbate şi ortogonale, moi şi dure, dinamice şi liniştite, artificiale şi naturale.

Concepţia chineză nu defineşte originalitatea printr-un unic act de creaţie sau printr-o identitate distinctivă, ci printr-un proces în continuă evoluţie şi transformare. În acest sens, cultura chineză înţelege copia într-un sens larg. De exemplu, metoda „urmelor” (mu) indică o copie exactă care transmite spiritul a ceea e a fost replicat şi contrastează cu „copia la mână liberă” (lin), căreia îi lipseşte esenţa originalului, în timp ce Shanzhai ca o copie inovatoare se asociază vag cu teoria Aristotelică a mimesis-ului. Pentru Budismul Zen, o copie nu este nici kitsch, nici înşelăciune, deoarece forţa vitală (qi) este transmisă continuu prin toate fiinţele însufleţite şi obiectele neînsufleţite. O copie re-efectuează fluxurile de energie din trecut şi nu doar aspectul originalului. În absenţa opoziţiilor sau a tensiunilor binare, copia ar trebui tratată într-o abordare pluralistă.

Cultura copiei a fost strâns legată de ideologiile oficiale încă din perioada feudală. Pe lângă faptul că este o expresie a bogăţiei şi puterii economice, copia devine un simbol al realizărilor tehnologice şi industriale. Imitarea trăsăturilor vizuale ale arhitecturii occidentale sau naţionale se leagă, de asemenea, de accentul pe vizualitate şi percepţie în estetica chineză. În loc să trebuiască să călătorească pentru confruntarea cu autenticul, publicul chinez poate vedea copiile la el acasă. Estetica chineză abordează copia ca instrument de recreare a trecutului, întrucât ideologiile sovietice au dus la distrugerea oraşului istoric pentru a scăpa de urmele trecutului feudal al Chinei. Parcurile cu tematică istorică care recreează cadrele urbane şi rurale devin astfel un mijloc de recuperare a trecutului.

Pentru proiectul Gubei Water Town, arhitectul Chen Xianghong a colecţionat materiale din satele tradiţionale înconjurătoare, şi a folosit referinţe din arhitectura vechilor oraşe de pe apă din zona Jiangnan din sudul râului Yangtze, inclusiv din proiectul său anterior – renovarea oraşului Wuzhen Water Town, cu o istorie de 1300 de ani. Spre deosebire de arhitecţii anonimi care copiau clădiri emblematice din China şi Occident, acesta a folosit proiectul deja realizat şi zona sa înconjurătoare ca model pentru Beijing. Imaginând pentru prima oară în istorie un oraş pe apă la Beijing, arhitectul şi dezvoltatorii au scos la vânzare vise şi dorinţe, transformându-le în realitate şi spectacol. Dintr-o perspectivă occidentală, proiectul este consumat ca efect vizual şi atmosferă hiper-realistă. Graniţa unde se termină spaţiul public artificial şi începe locul artefactelor autentice devine neclară. La fel ca un decor scenic sau un decor turistic, oraşul pe apă este expus în faţa publicului, există în afara vieţii de zi cu zi şi apare ca un joc de iluzie, fantezie şi distracţie, în timp ce Marele Zid Simatai este acum consumat pentru valorile sale de semn, în primul rând pentru entuziasmul, plăcerea, faima şi atenţia publicului, transformând relicva istorică într-un obiect estetic. În acest spaţiu simulacru, fiecare detaliu este construit ca parte a unui mod de viaţă tradiţional chinezesc. Se prezintă tradiţii populare şi cultură istorică, precum ceremonia ceaiului, bucătăria locală, târguri şi festivaluri, obiecte şi îmbrăcăminte tradiţionale, teatru, spectacol acrobatic, concert şi reprezentaţii de operă Peking. Estetizarea şi dimensiunea de spectacol ar putea ascunde faptul că această experienţă este fabricată şi nu autentică. Experienţele estetice tradiţionale modelate de practici ritualice, activităţi zilnice, senzoriale şi contemplative devin experienţe de moment şi comerciale la mare căutare.

Dintr-o perspectivă orientală, mai degrabă decât să creeze tensiune între copie şi original, oraşul pe apă şi Marele Zid construiesc o naraţiune holistică. În plus, copia poate fi văzută aici ca o nevoie de autentic, o manevră de reconectare cu trecutul. Întrucât estetica tradiţională chineză se concentrează pe vizual şi percepţie, o copie exactă este considerată suficient de reuşită în transmiterea esenţei autenticului, transformând staţiunea de vacanţă într-o interfaţă între realitate şi reprezentare, unde imaginea predomină asupra arhitecturii şi ficţiunea pătrunde în istorie.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 8/2020
Architectural Aesthetics.
An Old Matter Revisited
OAR LogoPublished with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Ministry of Culture LogoFinanced by the Ministry of Culture (MC)