Picturesque Features in Sir John Soane’s Museum

Thomais Kordonouri
Architect, MA, University College London, United Kingdom

Keywords: picturesque; gardening; ruins; communicative architecture; lighting; framing

Abstract:

Sir John Soane’s Museum in London is a work from the 19th century, completed by the architect Sir John Soane (1753-1837), and it is an example of a project where the notion of picturesque takes on varied forms. Through the research of this concept and its depiction in spaces of the building, we seek to understand Soane’s design principles.

Picturesque is defined in the context of the 18th century. The qualities of natural landscapes, the contrast between shade and lights, classical architecture and ruins, that were included in these scenes, were transferred by Soane into his design. The essay examines two specific spaces of the building where the relationship with the picturesque is notable. The first space is the Colonnade, which is characterized by a careful use of light on either side and framing, which creates the sense of wandering to non-realistic places. What follows is the Dome with the variety of fragments that give the sense of garden and the lighting which accents important objects.

In his picturesque rooms, Soane indicated objects and forms as communicative possibilities of architecture. He directed the gaze and the movement by giving meanings and hierarchy to different spaces when shedding light, using strong colors, creating contrasts, and carefully organizing the items and vistas he wanted to be viewed from each way. Also, by involving fragments in his compositions, he perceived architecture as an “unfinished” work. His design principles are valuable lessons not only for his students, but also for today’s architects.

Published in sITA volume 8 (2020), pp. 185-196.
Download full article: 12_Kordonouri.pdf
* * *

Romanian translation:
Trăsături ale pitorescului în Muzeul Sir John Soane

Conceptul de „pitoresc” a apărut în secolul al XVIII-lea, o epocă în care experienţa estetică în Europa a fost cu precădere dezvoltată prin aprecierea naturii, artei şi călătoriilor. Învăţând de la alte culturi precum cea antică, gânditorii, arhitecţii şi artiştii au fost inspiraţi şi au reprezentat idei fundamentale în operele lor. Pitorescul se referă la arta amenajărilor peisajere, la amestecul gotic de clădiri şi vegetaţie, la mişcare şi la contrastul dintre lumină şi întuneric. Articolul urmăreşte originea termenului şi, concentrându-se pe Anglia, investighează influenţa pitorescului în arte şi în modul general de gândire. În arhitectură, pitorescul pune construcţia într-un context istoric şi îi prezintă înţelesurile din trecut prin prezentarea unor clădiri într-o stare de ruină, cea în care îşi îndeplinesc scopul. O astfel de lucrare de arhitectură este Muzeul Sir John Soane din Londra. Luând muzeul ca studiu de caz, lucrarea explorează trăsăturile pitoreşti şi relaţia lor cu principiile de proiectare.

Sir John Soane (1753-1837) a fost proprietarul şi arhitectul clădirii pe care iniţial a construit-o ca locuinţă şi birou pentru sine, iar apoi a transformat-o într-un muzeu pentru studenţii săi arhitecţi, deoarece devenise profesor de arhitectură la Academia Regală de Arte din Londra. Intenţia permanentă a lui Soane a fost să exploreze caracterul poetic al arhitecturii, dată fiind percepţia arhitecturii ca totalitate a artelor, cu un limbaj propriu. Această înţelegere a lui Soane s-a format în urma călătoriilor în oraşe antice europene şi îndepărtate. Ca urmare, îşi imagina Londra ca pe un oraş cu clădiri publice monumentale conectate la originile arhitecturii şi reprezentând idei fundamentale ale trecutului. El susţinea ideea că „frumosul” este strâns legat de Antichitate. Această legătură a înflorit când Soane a creat „povestiri” care reprezentau peisaje pitoreşti în clădirile sale.

Mergând dincolo de o analiză istorică a muzeului Soane, evoluţia planurilor clădirii ne arată cum Soane a reformat clădirile georgiene existente şi le-a modificat proporţiile, amestecând arhitecturile palladiană şi georgiană cu stilul neoclasic. A creat cu succes naraţiunea amintită anterior ca o secvenţă continuă de spaţii nu neapărat doar interioare, ci şi exterioare, căci scopul său era să se afle în contact cu grădina şi lumina naturală. Soane a adunat în această clădire numeroase colecţii de machete şi obiecte pe care le-a obţinut în călătoriile sale în străinătate. Ca urmare, a proiectat clădirea într-un mod care să combine toate aceste referinţe pe care le-a colecţionat cu natura, în diverse relaţii spaţiale.

Trăsăturile pitoreşti sunt semnalate cu precizie în special în „Colonada” şi „Domul” situate la parterul clădirii. Acestea sunt camere principale a căror funcţie este să găzduiască colecţia lui Soane sau sunt spaţii intermediare, înainte de a intra în Camera cu Tablouri. Comparând cele două spaţii antemenţionate, se poate spune că Soane demonstrează scene variate în situaţii contradictorii. Colonada este în principal un spaţiu întunecat care încadrează peisaje imaginare, în timp ce în interiorul Domului vizitatorul are experienţa completă a unei luminoase „grădini” de fragmente şi obiecte semnificative puse în valoare. Diagramele care ilustrează diversele perspective şi iluminarea fiecărei camere precum şi a întregii clădiri sunt prezentate într-o încercare de a nota înţelesurile pe care Soane le oferă.

În fond, pitorescul ia forme variate în muzeul lui Sir John Soane. El a demonstrat că pentru a organiza aceste scene într-o construcţie, a trebuit să ia în considerare mulţi factori căci „gestiona o arhivă”, „curatoria o expoziţie” şi „regiza un film”, toate în acelaşi timp. Încadrând perspective specifice, scoţând în evidenţă nuanţarea umbrei şi luminii, creând contraste, Soane a arătat că obiectele, sentimentele şi spaţiile sunt plasate într-o ierarhie diferită. Mai mult, includerea fragmentelor în compoziţiile sale dovedeşte înţelegerea arhitecturii ca lucrare „neterminată”. În acest fel Soane a indicat obiecte şi forme ca fiind posibilităţi de comunicare ale arhitecturii şi a susţinut teoria conform căreia lucrările anterioare sunt referinţe pentru cele proiectate de oameni în viitor. Dat fiind că arhitectura este pentru el comparativă, Soane a sugerat ideea că arhitecţii nu ar trebui să copieze lucrări anterioare, ci mai curând ar trebui să gândească critic asupra modului de imitare a trecutului şi adaptare a lui la nevoile prezentului. Astfel, putem spune că principiile de proiectare ale lui Soane sunt lecţii valoroase nu doar pentru studenţii săi, cât şi pentru arhitecţii zilelor noastre.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 8/2020
Architectural Aesthetics.
An Old Matter Revisited
OAR LogoPublished with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Ministry of Culture LogoFinanced by the Ministry of Culture (MC)