Modernism and Changing Historical Context. Case Study of the Former Electric Power Distributor Station of the Hungarian Electrical Grid

Levente Szabó
DLA, Professor, Department of Public Building Design, Faculty of Architecture, Budapest University of Technology and Economics, Hungary

Keywords: changing value; post-war Modernism; modernist heritage; historical context; Hungarian architecture

Abstract:

One of the most relevant topics of the modernist heritage is the changing evaluation of those examples which have a strong relationship with the historical surroundings. These value changes come not only from the different evaluation of the modernist heritage but also from the always changing approaches to the historical heritage.

After the huge damages caused by the World War II in the heart of Buda, the reconstruction process was carried out under outstanding circumstances, based on the work of highly qualified architects from the 1950s to the 1970s. The renewal of the whole district, together with the historical neighborhood, created a unique architectural value, gaining the UNESCO world heritage title in 1987. The former electric power distribution station of the Hungarian electrical grid was finished by 1979 and kept its function until 2007. The industrial function was very far from the functional pattern of the context, but the architect, Csaba Virág (1933-2015) followed the basic settings of Modernism and at the same time used very progressive and sensitive methods in order to suit to the historical tissue.

Nowadays the government decided on demolishing the empty building for the sake of an overall reconstruction plan of the Castle District, however a lot of organizations protested against the decision and a renewal plan was designed in order to save the building. The paper focuses on this special industrial building, especially on the correlation between the different approaches of the historical environment and the changing evaluation of the building itself.

Published in sITA volume 7 (2019), pp. 189-204.
Download full article: 11_Szabo.pdf
* * *

Romanian translation:
Modernismul şi schimbarea contextului istoric. Studiu de caz: fosta Staţie de Distribuţie a Energiei Electrice din Ungaria

În anul 1979 a fost dată în folosinţă o construcţie remarcabilă, ridicată în perimetrul Castelului Buda pe o parcelă rămasă neconstruită după distrugerile provocate de bombardamentele din cel de-al Doilea Război Mondial. Clădirea Staţiei de Distribuţie a Energiei Electrice – un obiectiv industrial apărut în mod neaşteptat într-o ambianţă de patrimoniu monumental – a servit întreaga ţară ca centru de coordonare a distribuţiei electricităţii până în anul 2007. Din acest loc se controlau nu doar centralele electrice, ci şi cantităţile de energie importate sau exportate, iar consumul din Ungaria era urmărit în timp real. Clădirea, cândva progresistă şi extrem de apreciată de arhitecţi şi de autorităţile responsabile de conservarea patrimoniului, a ajuns astăzi sa fie nepopulară, respinsă atât de politicieni cât şi de public, ca o mărturie a deceniilor socialiste. Totuşi, această mică construcţie este excepţională prin concepţia sa arhitecturală, prin prospeţimea, puritatea sa teoretică şi legătura clară cu ambientul istoric, iar niciuna din aceste calităţi nu şi-a pierdut valoarea în cei 40 de ani de viaţă ai clădirii; ba, mai mult, arhitecţii o recunosc ca model exemplar al patrimoniului post-belic al Budapestei.

Ipoteza noastră de lucru este că această situaţie şi posibila demolare a clădirii sunt rezultatul interferenţei dintre două procese paralele cu motivaţii complet diferite.

Castelul Buda a suferit deteriorări substanţiale în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Dar distrugerile au creat ocazia unei reconsiderări a construcţiilor din Castel, permiţând crearea unei strategii de restaurare a patrimoniului la scară urban-locală, care a dus la includerea Districtului Castelului Buda in lista Siturilor Patrimoniului Mondial, în anul 1987. În ultimii zece ani, instituţiile răspunzătoare de conservarea patrimoniului în Ungaria, care formau un sistem la înălţimea standardelor internaţionale, au fost treptat suprimate, din motive strict economice sau politice. Aceasta a generat intervenţii care intrau in contradicţie cu principiile protejării monumentelor de arhitectură. Simultan, au fost demarate proiecte de reconstruire a unor clădiri dispărute, construcţii eclectice, supradimensionate, grav deteriorate în cel de-al Doilea Război Mondial şi care fuseseră demolate în anii de după acesta, nu numai, dar în special, în perimetrul Castelului Buda. Această modificare de atitudine, satisfăcând gustul publicului dar determinată de o gândire politică, a început sa transforme, pas cu pas, imaginea Castelului. Mai mult de atât, a pus sub semnul întrebării consensul profesional care, după îndelungi negocieri purtate în urma celui de-al Doilea Război Mondial, dusese la o situaţie în care inserţiile moderne erau gândite în armonie cu acţiunile de conservare şi creaseră un rezultat arhitectural cu o valoare recunoscută internaţional.

Fenomenul de respingere a moştenirii moderniste şi demolările sau conversiile acestor construcţii, care au avut loc în multe locuri din lume, se petrec şi în Ungaria: clădiri remarcabile ridicate în anii 1960-1980 devin victime ale investitorilor sau considerentelor politice. Acest fenomen este legitimat de respingerea socială a arhitecturii perioadei în care au fost construite, nu numai pentru că ea este asociată regimului represiv, ci şi datorită degradării funcţionale şi fizice a acelor construcţii şi a decrepitudinii lor rezultate din deficienţe constructive şi lipsa de întreţinere.

Csaba Virág (1933-2015), arhitect eminent şi reprezentativ al aspiraţiilor high-tech in Ungaria, a proiectat Staţia de Distribuţie a Energiei Electrice, construită în anul 1979. Clădirea a rămas nefolosită în ultimii 12 ani, după ce şi-a pierdut funcţionalitatea originară, când Centrul de Control a fost transferat în afara Castelului. Concepţia arhitecturală care cândva oferea reflectarea ambianţei istorice pe peretele cortină al unei construcţii moderniste pure – cu mult respect pentru context – constituie, în mod aproape neaşteptat, o abordare validă chiar şi în ziua de astăzi. Nu e mai puţin adevărat că starea ei s-a deteriorat, faţada nu mai este reflectorizantă, aşa că această caracteristică a clădirii nu mai este perceptibilă. În consecinţă, decizia de demolare şi-a găsit argumentarea atât în respingerea sa de către public şi de politicieni, dar şi în declinul funcţional şi aspectul său decrepit.

Acest articol demonstrează ca aceste două fenomene, şi anume, modificarea paradigmei conservării patrimoniului determinată de gustul publicului şi de politică, şi, pe de altă parte, schimbarea modului de evaluare clădirilor moderniste – procese care se potenţează reciproc – au dus la situaţia de astăzi, în mod particular la demolarea prevăzută a construcţiei pe care o punem în discuţie. Timpul pare să se scurgă spre trecut: valorile fundamentale, cele în jurul cărora se construise după cel de-al Doilea Război Mondial consensul profesional în privinţa patrimoniului şi a clădirilor istorice, par să fie puse astăzi la îndoială şi întoarse pe dos în ceea ce priveşte atât contextul istoric, cât şi moştenirea construită a anilor 1960 şi 1970.

Există patru aspecte, efecte şi motivări diferite care se discern în acest colţ al Castelului Buda. În primul rând, nostalgia trecutului şi/sau afirmarea legitimităţii politice sunt căutate prin reconstruirea unor clădiri care au existat cândva, ceea ce schimbă în mod radical abordarea conservării patrimoniului progresist (care încorporează principiile arhitecturii moderne) prevalent după cel de-al Doilea Război Mondial. În al doilea rând, moştenirea arhitecturală a anilor 1950- 1970, izvorâtă din tradiţiile modernismului, este pusă astăzi sub semnul întrebării în întreaga lume şi din ce în ce mai multe clădiri emblematice – cărora ar trebui să le vină timpul să fie renovate sau reabilitate – devin victime ale entuziasmului demolator. În al treilea rând, în ţările post-socialiste respingerea socială este înrădăcinată în interpretări care identifică edificii cu un regim represiv şi cu amintirile triste ale timpurilor în care au fost construite. În al patrulea rând, acestea pot fi doar parţial compensate de redescoperirea arhitecturii moderniste şi a moştenirii ei ca valori ale patrimoniului mondial şi maghiar, fenomen restrâns mai ales la cercurile profesionale.

Aflată la intersecţia acestor fenomene (care interacţionează între ele), soarta acestei Staţii de Distribuţie a Energiei Electrice în vârstă de 40 de ani depăşeşte chestiunile legate de calitatea remarcabilă şi concepţia imprescriptibilă a clădirii propriu zise, pentru a deveni o dovadă a plasticităţii modului în care sunt judecate valorile perioadei respective şi, de asemenea, o mărturie a argumentării şi deciziilor referitoare la patrimoniul moştenit din acele timpuri.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 7/2019
Seasoned Modernism.
Prudent Perspectives on an Unwary Past
OAR LogoPublished with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Ministry of Culture LogoFinanced by the Ministry of Culture (MC)
Germany Coat of ArmsPrinted with the support of the Embassy of the Federal Republic of Germany, Bucharest, in celebration of the Bauhaus Centennial