Mélange Modernism: Case Studies of Alternative Architectural Practices at the Crossroads Between Modernism and Postmodernism

Alexandru Sabău
PhD student, Faculty of Architecture and Urbanism, Technical University of Cluj-Napoca, Romania

Keywords: alternative practices; Romanian Postmodernism; competition proposals

Abstract:

This article seeks to illustrate certain lesser-known aspects of the 1980s Romanian architecture. It pursues marginal endeavors that derive from the official state-run practice, attempting to create critical works and to establish a form of synchronism with currents from the Western Bloc. The umbrella term mélange Modernism is put forward in order to encompass a wider range of searches and creations, which have a common background: a pedagogical modernist education mixed with forms of postmodernist experimentation. I seek to make an overview of this palette of searches and creations, with the intent of finding their place in the architecture scene of the 1980s.

As the official state-run practice was driven by an agenda that suppresses critical thinking in favor of politically imposed stances, this paper seeks to investigate the manner in which these architects were practicing intimate critical discourses during this period and ultimately, what can be remembered and appreciated from this historical moment other than the official state-run practice. Looking towards the Western Bloc of the time, we find a late Postmodernism that cultivated architectural drawing as the receptacle for discourse and as an object of art in itself. Similarly, groups of architects from the Eastern Bloc were creating in phase with this culture of architectural drawing. The article aims to present similar practices in Romania.

I am going to comment on four case studies that illustrate these efforts to create critical architectures: a diploma project, two proposals for international competitions, and a built architectural object.

Published in sITA volume 7 (2019), pp. 79-98.
Download full article: 05_Sabau.pdf
* * *

Romanian translation:
Modernism melanj. Practici alternative ale arhitecturii la intersecţia dintre modernism şi postmodernism – studii de caz

Acest articol caută să ilustreze anumite aspecte mai puţin cunoscute ale arhitecturii româneşti din anii ’80 şi urmăreşte practici marginale care se abat de la practica oficială a statului, într-o încercare de a crea lucrări critice care stabilesc o formă de sincronism cu curente din Occident. Termenul umbrelă modernism melanj este propus pentru a acoperi o paletă mai amplă de căutări şi creaţii, având ca fond comun o şcoală aflată într-o etapă de modernism pedagogic nuanţat de forme de experimentalism postmodernist. Lucrarea caută să ilustreze o imagine generală a acestei palete de căutări şi creaţii, cu intenţia de a îi găsi locul pe scena arhitecturii anilor ’80.

Practica oficială de stat fiind caracterizată de o agendă politică ce suprima gândirea critică în favoarea unor misiuni impuse politic, se pune întrebarea cum reuşeau arhitecţii să practice un discurs critic personal şi ce altceva în afară de practica oficială poate fi reţinut şi apreciat din acest moment istoric. Privind înspre Occident, găsim un postmodernism târziu care cultivă desenul de arhitectură ca receptacul pentru discurs şi ca obiect de artă în sine. În mod similar, grupuri din arealul sovietic prezintă căutări sincrone cu această cultură a desenului. Articolul urmăreşte să afle dacă în România întâlnim practici similare. Vor fi prezentate un număr de studii de caz care ilustrează aceste eforturi de a crea arhitecturi critice: un proiect de diplomă, două propuneri pentru concursuri internaţionale şi un obiect de arhitectură construit.

Conceptul de modernism melanj, invocat în titlul acestui articol, indică o formă de creaţie eterogenă; vorbeşte atât despre influenţele stilistice, dinspre care împrumută un limbaj arhitectural, maniere stilistice şi concepte estetice, cât şi despre o suprapunere interesantă a domeniilor de activitate/creaţie, suprapunere care dezvăluie noi dimensiuni ale disciplinei arhitecturale. De aceea, termenul va fi folosit ca hiperonim, acoperind într-o semnificaţie mai extinsă paleta de creaţii prezentate.

Ipoteza de plecare este că aceste arhitecturi îşi găsesc originile în lucrări imaginare şi invenţii arhitecturale ale unor pionieri precum Giovanni Battista Piranesi, Paul-Marie Letarouilly sau arhitecţii vizionari francezi Claude Nicolas Ledoux, Étienne-Louis Boullée şi Jean- Jacques Lequeu. Interesul postmodernismului pentru astfel de manifestări utopice, împreună cu o apreciere a desenului de arhitectură a produs un mod similar de a crea arhitectură, prin propuneri ideale şi imaginare. Anii ’80 reprezintă un apogeu al acestei dimensiuni specifice arhitecturii, care a început în anii ’60 cu arhitecţi precum Aldo Rossi, cu grupuri precum Superstudio, Coop Himmelb(l)au şi Archigram. În cazul ţărilor din blocul sovietic, apropierea revoluţiilor din 1989 a facilitat şi mai mult aceste abateri de la practica oficială de stat. Nostalgia pentru artefacte arhitecturale pierdute, revolta împotriva unei practici arhitecturale şi a unui urbanism amnezic a devenit tot mai puternică şi s-a manifestat prin creaţii imaginare, nostalgice şi subversive.

Cele patru studii de caz selectate ating trei aspecte ale creaţiei arhitecturale. Aceste trei aspecte definesc momente diferite ale carierei unui arhitect, începând cu proiectul de diplomă, continuând cu propunerile de concursuri internaţionale şi încheind cu un obiect real de arhitectură construită. Studiile de caz sunt următoarele: proiectul de diplomă al lui Vlad Gaivoronschi din 1982 - Locuinţe şi dotări în zona Cetate - Timişoara, propunerea de concurs a lui Horia Gavriş şi Marius Marcu-Lapadat pentru concursul Shinkenchiku din 1985 - Bulwark of Resistance, propunerea de concurs a lui Dan Bolomey şi Matei Lykiardopol pentru Muzeul Docurilor din 1986 din Londra şi Casa Ştiinţei şi Tehnicii pentru Tineret din Slatina, realizată de Dorin Ştefan şi Emil Barbu Popescu, proiectată şi construită între 1979 şi 1986. Pe lângă aceste exemple, vor fi prezentate şi alte lucrări şi căutări ale acestor arhitecţi şi ale grupurilor în care au activat.

Studiile de caz diferă în calităţi. Ele prezintă o gamă de căutări care se întind dinspre graniţa arhitecturii cu artele vizuale şi dinspre expresii artistice din şi prin mediul arhitecturii până la discursuri critice care ating dimensiuni sincrone cu teoriile postmoderne. Studiile de caz au fost alese pentru a ilustra o imagine complexă a unei arhitecturii româneşti alternative din anii ’80, o arhitectură paralelă practicii oficiale şi care prezintă similitudini şi sensibilităţi sincrone cu practicile Occidentale contemporane ei. Toate aceste exemple încep cu o educaţie ancorată într-un spirit modernist şi continuă prin accesarea teoriilor din spectrul postmodern. Ele sunt, în egală măsură, hibrizi stilistici, fiind născute dintr-o viziune raţională imprimată de fundalul educaţional al şcolii „Ion Mincu”, contaminate cu complexitatea postmodernă venită dinspre Occident.

Ce merită să ne amintim din acest moment istoric, în afară de arhitectura oficială de stat? Un mod relevant de a privi aceste creaţii poate fi obţinut prin filtrul unui citat al poetului Andrei Codrescu, referitor la literatura românească interzisă în anii ’60. În cartea sa, Dispariţia lui ‘Afară’. Un manifest al evadării (Bucureşti, 1995), Codrescu afirma: „Partidul susţinea că toate cuvintele trebuie să slujească poporul. Dar aici existau cuvinte care serveau numai limbii, o limbă mai sugestivă şi specifică. Secretul literaturii moderne şi motivul pentru care a fost interzisă era autonomia ei.” În mod similar, practica arhitecturală din institutele de proiectare trebuia să-şi servească poporul —de pat, ideologiei oficiale —, era aservită şi strict utilitară. În cele din urmă, această reducere a semnificaţiei îi compromite sensul profund şi îi neagă relaţia cu o moştenire istorică complexă. Lucrările prezentate servesc exclusiv arhitecturii, îmbunătăţirii şi reînnoirii sale continue. Aceste lucrări reprezintă viziuni intime ale unei practici de arhitectură mai bune, înrădăcinată în spiritul independenţei culturale occidentale. Sfârşitul dictaturii comuniste adus de Revoluţia din 1989 pune capăt acestei perioade de experimentalism, iar dihotomia înăuntru-afară care alimentează aceste propuneri de concurs dispare brusc.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 7/2019
Seasoned Modernism.
Prudent Perspectives on an Unwary Past
OAR LogoPublished with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Ministry of Culture LogoFinanced by the Ministry of Culture (MC)
Germany Coat of ArmsPrinted with the support of the Embassy of the Federal Republic of Germany, Bucharest, in celebration of the Bauhaus Centennial