What Light Can a School Project Shed on Politics?

Andrei Feraru
Assistant Professor, Ecole Nationale Supérieure d’Architecture de Versailles
Roberta Borghi
Assistant Professor, Ecole Nationale Supérieure d’Architecture de Versailles

Keywords: cross-border; Danube; Giurgiu-Ruse; project; adequacy

Abstract:

While elaborating on a particular school project, this article offers a reflection on the relation between the urban project and politics. The project took place at ENSA Versailles, in the Master 2 program, and was meant to confront the students with the complexity and research problems of trans-borders areas — in this specific case, the trans-Danubian region Giurgiu (Romania)-Ruse (Bulgaria). Starting from this project, the multiple meanings of the binomial “project-politics” will be highlighted gradually, in a three-steps approach.

The first step focuses on the development of the project, from the goals of the design brief to the final drawings. It also analyses the political stances of the projects, identifies the political questions involved. Secondly, we interpret the relevant meanings of “project” and “politics” in connection with the particular circumstances and outcomes of the school project, questioning not only their explicit assertions, but also their implicit messages. Thirdly, we suggest an array of reasons for which a political project involving a lucid tackling of the local circumstances is wanting.

In the last part of the article we advance a different reading of the potential of a school project, claiming that, due to the very act of producing knowledge and also to the conceptual freedom implied in such exercises – school-based research may very well be (or become) an ultimate political agent.

Published in sITA volume 6 (2018), pp. 159-170.
Download full article: 10_Feraru_Borghi.pdf
* * *

Romanian translation:
Ce poate spune un proiect de scoala despre politic?

Reflecţia asupra relaţiei dintre politică şi proiectul arhitectură/asupra dimensiunii politice a proiectului de arhitectură are ca punct de plecare experienţa specifică a unui proiect studenţesc desfăşurat între septembrie 2017 şi iunie 2018, la École Nationale Supérieure d’Architecture de Versailles/France, în ciclul superior (Master 2). În linia unei direcţii programatice a proiectelor multianuale cu importantă componentă de cercetare, proiectul în cauză pune în discuţie condiţia urbană transfrontalieră şi îi confruntă pe studenţi cu problematica aparte unei astfel de situaţii — în acest caz aria trans-danubiană Giurgiu/România-Ruse /Bulgaria.

Articolul le problematizează pe trei niveluri:

1/ Desfăşurarea proiectului este primul nivel şi descrie cronologic experienţa echipei pe teren (pregătire, vizite, discuţii cu actorii implicaţi de ambele părţi), analiza critică a posibilităţilor de a face şi pune în operă proiecte cu sens conectiv între cele două maluri ale Dunării (proiecte cu adevărat sens trans-danubian), în condiţiile în care voinţa politică este slabă pe ambele maluri, iar ambiţioasa strategie „în oglindă” a organismelor de finanţare europene (de fapt, singurele la ora actuală capabile să asigure astfel de proiecte) este încă tratată formal. Ultima parte descrie cele opt proiecte rezultate în urma întregii experienţe didactice, grupate în trei categorii tematice: A. Revitalizarea potenţialului economic existent (două proiecte: Piaţa plutitoare şi Laboratorul de hrană); B. Dezvoltarea turistică în relaţie cu economiile locală şi globală (patru proiecte: Trecere obligată, Oraşul dentar, Turism acvatic şi EuroFest); C. Invenţia unei noi aşezări urbane (două proiect: Oraşul liniar şi Oana, Oikos sustêma).

2/ Pornind de la constatarea că toate proiectele au depăşit scara unor răspunsuri pe care autorităţile locale le-ar fi putut înţelege, al doilea nivel se referă la întrebările pe care le poate ridica realitatea unui astfel de proiect şi inevitabila lui relaţie cu politicul. În acest sens, proiectul (urban sau arhitectural) este definit, în sens larg, ca „asimptotă la un scop”— nu ca acţiune/propunere spaţială finită care intersectează scopul, ci ca parte a unor alte proiecte al căror scop comun nu poate fi niciodată atins, dar de care fiecare proiect te poate apropia. Adecvarea devine astfel măsura proiectului ca moment al asimptotei, care nu poate fi apreciată înafara referirii la scopul final şi nici înafara vectorilor şi circumstanţelor locale care au construit fiecare moment. Iar acestea sunt dimensiuni politice. Conceptul este polisemic şi este definit din trei direcţii, în înţelesul de inevitabilă strategie socială de control, de joc al puterii ca tensiune permanentă şi forme variabile în timp şi spaţiu şi de construcţie colectivă insensibilă la emoţiile individuale şi cotidiene, dar inseparabilă de ele. Acestea sunt puse în relaţie cu proiectul, în general, şi cu sensul unui proiect de şcoală, în special, faţă de care sunt sugerate trei ipoteze conceptuale. (a) Orice proiect reflectă luptele de putere dintr-un anume context şi calmează pentru moment tensiunile sociale, dar deschide altele, pe care alt proiect este chemat să le rezolve. In cazul dat, proiectele au rămas în principal „naţionale”, trădând astfel vocaţia trans-danubiană a sitului. (b) Proiectele studenţilor nu au dat expresie vreunui proiect societal, sugerând mai degrabă că soluţia-cheie stă în triada turism de nişă-loisir extravagant-calitatea vieţii, finalmente în acel „spectacol” pe care îl critică Débord. (c) De aici rezultă mai degrabă o întrebare legată de faptul că proiectele studenţilor nu propun nimic în termeni sociali, nu remarcă nici sărăcia locurilor şi nici declinul demografic, ci le acceptă ca atare, considerând că noile locuri de muncă aduse de activităţile economice ale „spectacolului” vor contribui de ajuns; deci viaţa privată este din ce în ce mai supusă contractului economic, iar lipsa acestei dimensiuni critice este mai degrabă surprinzătoare la nişte studenţi.

3/ De aceea, nivelul al treilea revine la titlul volumului şi încearcă să-i răspundă punând în discuţie semnificaţiile relevante ale celor doi termeni ai binomului proiect-politică, aşa cum au rezultat ele în urma acestui proiect de şcoală.

Analizele dezvoltate în cadrul atelierului au permis să se identifice trei tendinţe care se nasc din chestionarea politică a acestui proiect urban transfrontalier. În primul rând, este vorba de complexitatea crescută a „jocului actorilor implicaţi”, pe fondul privatizării progresive a oraşului şi slăbirea puterii publice, context în care Europa se impune ca partener esenţial. În al doilea rând, creşterea complexităţii modului în care se elaborează un proiect urban pe fondul conştientizării riscurilor industriale şi al ameninţărilor climatice. În al treilea rând, a reieşit creşterea interesului politic pentru altfel de proiecte urbane, născute din altfel de comenzi decât cele clasice, publice sau private.

Dar aceste chestiuni sunt prea puţin prezente în proiectele studenţilor şi fără intenţie critică. În aceste condiţii, răspunsul la întrebarea din titlul volumului este că dimensiunea politică a proiectului urban este încă insuficient explorată, ca şi relaţia dintre arhitectură-arhitect-actori politici-politică, de la care viitorul arhitect pare să abdice. De aceea, articolul se încheie cu o „coda”, care pledează pentru necesitatea de a face în şcoală astfel de proiecte cu inevitabilă componentă politică, care să poată ridica astfel de probleme în faţa studenţilor. În plus, avansăm ideea că, tocmai prin faptul că produce o formă de cunoaştere originală şi prin libertatea conceptuală pe care o implică, proiectul de şcoală poate fi o formă valoroasă de cercetare, aşa cum poate deveni şi un agent politic.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 6 / 2018
Politics.
Too Much or Not Enough
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Financed by the Ministry of Culture
and National Identity (MCIN)