1870-2018. Russia and the Balkans. The Case of the Unbuilt Orthodox Church in Cetinje, Montenegro

Miloš Stanković
Art Historian - Research Assistant, Educons University, Sremska Kamenica, Serbia

Keywords: Montenegro; Russia; Prince Nikola Petrović; Nikolay II Romanov; Serbian-Montenegrin identity; visual culture

Abstract:

In August 1910, in Cetinje, at that time the newly-declared Kingdom of Montenegro, a foundation stone was laid for the construction of the Orthodox Church in the Montenegrin capital. According to the contemporary press, the construction of a cathedral in Cetinje was planned to be financed by the Russian Empire and it should have been the gift of Russian Emperor Nikolay II to the Montenegrin king Nikola, on the occasion of his anniversary of 50 years in power. At the time, the Kingdom of Montenegro and the Kingdom of Serbia were regarded as the backbone of the Russian imperial policy in the Balkans. Due to various circumstances, further construction of the cathedral was postponed until the beginning of the Balkan Wars. The First World War, the outbreak of the October Revolution and the overthrow of the Romanov dynasty from the Russian throne, archived this plan indefinitely.

In the first decade of the 21st century, after the restoration of the Montenegrin state (May 2006), the idea of building the same church in Cetinje was revitalized. Over a period of 100 years, foreign policy circumstances have changed entirely. In 2017, Montenegro became a member of the NATO alliance and due to the tense relations between that alliance and the Russian Federation, it found itself on the diametrically opposite side of the Russian standpoint. On the other side, the Orthodox Church in Montenegro, seen among many as a Russian exponent in Montenegro, again in 2018 reiterated the idea of building this church. This edifice is most likely not going to be built soon, given the position of the current authorities in Montenegro, who ignore this initiative.

The paper aims to highlight the idea of the duration of an architectural project, that is, the idea and reception of this project for over a century. It will also try to answer the question of whether church and politically engaged architecture, as part of art, is powerful and influential enough to convey political messages in the 21st century. In support of the discussion of these theses, contemporary perceptions and cultural memories of other temples, which were financed by Russia in the 19th century in Montenegro, will also be compared. Architecture outlives policy, does politics outlast architecture?

Published in sITA volume 6 (2018), pp. 126-141.
Download full article: 08_Stankovic.pdf
* * *

Romanian translation:
1870-2018. Rusia şi Balcanii. Cazul catedralei ortodoxe neconstruite din Cetinje, Muntenegru

Primele legături cu Rusia ale popoarelor ortodoxe balcanice se stabilesc încă din Evul Mediu şi continuă să se dezvolte lent până în epoca lui Petru cel Mare. La începutul secolului al XVIII-lea, în timpul dinastiei Petrović-Njegoš, Muntenegru se apropie din ce în ce mai mult de Imperiul Rus, astfel că influenţa acestuia devine unul dintre aspectele semnificative ale culturii vizuale sârbe din secolul al XIX-lea. Caracterizată drept propagandă pentru a extinde influenţa statului rus asupra creştinilor slavi din Balcani, influenţa rusă se manifestă în decoraţiunile interioare, donaţiile de icoane şi iconostasuri ruseşti, obiecte religioase şi cărţi. În timpul domnitorului muntenegrean (viitorul rege) Nikola Petrović, Rusia, printre alte contribuţii, a ajutat la construirea unuia dintre cele mai mari lăcaşe ortodoxe din Muntenegru, Catedrala Sf. Vasili Ostroški din Nikšić.

Datorită extinderii capitalei regale muntenegrene Cetinje, precum şi a creşterii numărului de credincioşi, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea apare necesitatea de a construi o biserică mai mare. Primele planuri pentru biserică datează din 1869-1870, când arhitectul şi profesorul sârb Dragutin Milutinović îşi publică proiectul pentru catedrala din Cetinje. La sfârşitul secolului al XIX-lea, Imperiul Rus decide să îşi construiască ambasada în Muntenegru, a cărei realizare durează între anii 1900 şi 1903. Odată cu aceasta se naşte iniţiativa de a ridica o biserica rusă, în imediata vecinătate a ambasadei. Astfel, profesorul Alexander Pomerancev de la Petrograd concepe în 1903 proiectul bisericii ruseşti din Cetinje. În contextul temerii faţă de activitatea misionară catolică, sprijinul Rusiei era important pentru Principatul Muntenegru în tentativa de a-şi păstra populaţia ortodoxă.

Prinţul Nikola, iniţial un susţinător al acestei idei, pune la dispoziţie pentru construcţia bisericii un lot de lângă Ambasada Rusiei. Poziţia rusă era că biserica ar fi trebuit să se afle sub jurisdicţia canonică a mitropolitului din Sankt Petersburg. Principele Nikola, pe de altă parte, nu era de acord ca biserica să nu se afle sub administraţia canonică a Mitropolitului din Cetinje, aşa că cere suspendarea proiectului. Prin legăturile sale personale cu ţarul rus Nicolae al II-lea, prinţul muntenegrean reuşeşte să oprească construcţia. Prin urmare, noua biserică trebuia construită ca o catedrală pentru întregul oraş şi plasată sub jurisdicţia Mitropoliei Muntenegrului. Planul şi schiţele lui Pomerancev pentru biserica din Cetinje indică influenţe neo-bizantine din arhitectura rusă din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Înaintea Primului Război Mondial mai apar şi alte proiecte pentru construirea unei catedrale în Cetinje. Versiunea aproape finală a proiectului a fost realizată înainte de 1910 de Momčilo Tapavica, un sârb din Voivodina. Acest proiect este cea de-a treia cea mai faimoasă versiune a acestui lăcaş, după cele din 1870 şi 1904, şi e caracterizat de influenţe ale arhitecturii central europene a lumii catolice, decorurile sculptate fiind foarte rare în arhitectura ecleziastică sârbă.

În 1910,Prinţul Nikola urcă pe tron, an în care şi sărbătoreşte cincizeci de ani pe tronul muntenegrean. Una dintre ceremonii include punerea pietrei de temelie pentru biserica planificată a fi ridicată în conformitate cu planul revizuit al profesorului Pomerancev, care trebuia să fie un dar al Ţarului Nicolae. În mod paradoxal, chiar şi după acest jubileu, procesul de construcţie a catedralei Cetinje nu a fost continuat. Primul Război Balcanic din 1912, al Doilea Război Balcanic din 1913 şi apoi Primul Război Mondial au împiedicat complet construcţia, iar legătura cu Rusia ţaristă a fost întreruptă de Revoluţia din Octombrie 1917. După sfârşitul Primului Război Mondial, situaţia politică din Balcani, inclusiv Muntenegru, s-a schimbat semnificativ. Prin deciziile Adunării de la Podgorica, Muntenegru fuzionează cu Regatul Serbiei, iar dinastia Petrović e detronată. Cu permisiunea regelui iugoslav, Aleksandar Karađorđević, nepotul detonat al regelui Nikola, se iniţiază un concurs pentru noul proiect al bisericii, câştigată de proiectul lui Branko şi Petar Krstić, profesori ai Facultăţii de Arhitectură din Belgrad în 1935. Nici măcar acest proiect nu a fost finalizat, deoarece biserica fusese ridicată doar până la înălţimea ferestrelor când a început al Doilea Război Mondial, ceea ce a cauzat în cele din urmă suspendarea construcţiei. După război, noul guvern comunist a desfiinţat complet şantierul şi părţile deja construite ale bisericii.

O nouă oportunitate pentru construirea catedralei Cetinje apare abia după independenţa muntenegreană, în 2006. Investiţiile financiare ruseşti intense din Muntenegru, creşterea numărului de turişti religioşi ruşi şi îmbunătăţirea relaţiilor interstatale au făcut ca Mitropolia Muntenegrului să reconsidere construcţia acestei biserici, ale cărei planuri au fost elaborate de mai mulţi ani, dar agenda integrării euroatlantice şi, în cele din urmă, intrarea Muntenegrului în aderarea la NATO, precum şi noile priorităţi politice din 2017, au contribuit la înrăutăţirea semnificativă a relaţiilor cu Rusia. De atunci, politica oficială a statului a adoptat o anumită atitudine „anti-rusă”. Mitropolia Muntenegrului, care face parte din Biserica Ortodoxă Sârbă, continuă să cheme la construirea acestei biserici, dar acest lucru este aproape imposibil în condiţiile politice actuale.

Observarea istorică şi artistică a acestui subiect, cu o metodă istorico-narativă aplicată, precum şi contextualizarea sa, ne-au permis să înţelegem linia neîntreruptă a încercărilor de a construi o catedrală ortodoxă, proces în care influenţele arhitectural-artistice au fost minime şi deloc controversate. Observarea contextului contemporan al acestei probleme continuă să ofere dimensiunea culturii vizuale în sfera politicii. Construcţia Catedralei din Cetinje, cu toate caracteristicile ei specifice, reprezintă un spectacol care, cel mai probabil, nu s-a încheiat încă.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 6 / 2018
Politics.
Too Much or Not Enough
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Financed by the Ministry of Culture
and National Identity (MCIN)