Reverse-engineering Political Architecture. The House of the People and Its Hidden Social Effects

Celia Ghyka
PhD, Associate Professor, “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism, Bucharest, Romania
Călin Dan
Guest Professor, National University of Arts, Bucharest, Romania

Keywords: political architecture; Foucault; governmentality; collective authorship; oral history; Romanian Communism

Abstract:

The House of the People and the construction of the Bucharest Civic Center are an excellent demonstration of the degree of political involvement in the construction of cities and, more generally, in the regulation of bare life during the last years of communism in Romania. At the same time, by unfolding the complicated layers of the political and looking closer at the complex intertwining of agencies that contributed at this colossal endeavor, a different perspective comes into sight: the micro-scale accumulation of individual narratives, intersections of oral histories stand for a more nuanced, shattered reflection of a multifaceted social reality.

The article is based on the preliminary conclusions of an ongoing research and artistic project entitled “Collective Authorship” that uses the methods of oral history in order to reconstruct a possible social history of political architecture. The reading of the House of the People through the lens offered by Foucault’s theories of governmentality offers a novel understanding about how, in the context of a closed, authoritarian regime, technologies of power proved to work discontinuously, allowing for unexpected accumulations of individual territories of action and reflection.

Published in sITA volume 6 (2018), pp. 108-125.
Download full article: 07_Ghyka_Dan.pdf
* * *

Romanian translation:
Efectele ascunse ale Casei Poporului. O răsturnare de perspectivă asupra producerii arhitecturii politice

Articolul constituie o incursiune în studiul complicat al relaţiei dintre guvernare şi reamenajarea oraşelor în România socialistă, concentrându-se asupra exemplului Casei Poporului din Bucureşti. Textul propune o perspectivă dublă asupra edificiului: o privire de sus în jos, de la nivelul macro al deciziei politice, combinată cu o privire inversă, de jos în sus, de la nivelul persoanelor de toate profesiile implicate în construcţie. Această dublă perspectivă se referă pe de o parte la modul în care funcţionau puterea şi autoritatea în România comunistă a anilor 70 şi 80 şi la impactul deciziilor autoritare asupra oraşelor, şi pe de altă parte la felul în care tehnologiile puterii funcţionau de fapt în mod discotinuu, permiţând acumulări spontane, neaşteptate ale unor teritorii de acţiune individuală.

Casa Poporului şi întreaga construcţie a Centrului Civic bucureştean pot fi considerate o excelentă ilustrare a gradului de implicare a politicului în reconfigurarea oraşelor şi a arhitecturii publice, şi în general, în reglementarea vieţii private din ultimele decenii ale comunismului în România. Însă prin deplierea straturilor multiple ale politicului şi studiul mai aprofundat al relaţiilor complicate între actorii diverşi care au participat la această întreprindere de mari dimensiuni, se întrezăreşte o altfel de perspectivă: aceea a unei scări micro, a acumulării de istorii individuale care propun o imagine mult mai nuanţată, fragmentată şi multifaţetată a realităţii sociale.

Articolul se bazează pe concluziile parţiale ale unei cercetări în curs, “Autorul colectiv”, cercetare care foloseşte metodele istoriei orale pentru a reconstrui o posibilă istorie socială a arhitecturii politice. Acestei perspective i se aplică teoriile lui Michel Foucault1 asupra guvernării, care oferă o înţelegere nouă a felului în care, în contextul unui regim închis şi autoritar, tehnologiile puterii permiteau zone neaşteptate ale rezistenţei şi reflexiei indidividuale.

Cazul Centrului Civic şi al Casei Poporului reprezintă pe de o parte continuarea unor acţiuni precedente de construire a centrelor civice din România şi un caz excepţional, o operaţiune urbană realizată la o scară uriaşă şi cu consecinţe sociale şi economice de lungă durată. Studiul porneşte de la contextul general care a permis această colosală operaţiune (naţionalizarea profesiei de arhitect, ambiţiile construirii de centre civice, priorităţile investirii în construcţii în timpul primelor decenii ale perioadei socialiste) şi continuă cu o perspectivă mai aplicată asupra scării micro a vieţii cotidiene şi a istoriilor individuale ale unora dintre participanţilor direcţi la construcţie. Interviurile realizate cu aceştia demonstrează cum, sub nivelul oficial al autorităţii şi al controlului instituţional au existat reţele invizibile de rezilienţă care s-au auto-organizat la nivelul indivizilor, strategii de economie subterană şi de rezistenţă profesională. Proiectul artistic şi de cercetare şi concluziile preliminare pe care le avansăm în articolul de faţă se referă la efectele ascunse ale acestui proiect megalomanic, în termenii mecanismelor economice, sociale şi profesionale active în ultimii ani ai comunismului românesc. Ramificaţiile multiple ale acestora vor defini premisele şi contextul pentru deceniile următoare (anii 90, începutul anilor 2000), aflate sub dublul semn al moştenirii comuniste şi al unui neoliberalism foarte special, pentru care experienţa şi relaţiile create în timpul lucrului la Casă se vor dovedi cruciale (reţele profesionale, expertiză, curajul unor noi întreprinderi etc.).

studies in History and Theory of Architecture • vol. 6 / 2018
Politics.
Too Much or Not Enough
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Financed by the Ministry of Culture
and National Identity (MCIN)