“Don’t Tell Me It Cannot Be Done; We Must Reach an Acceptable Solution!”
Politics, Professionals, and Architectural Debates in Socialist Romania

Liliana Iuga
Independent researcher

Keywords: architects; state socialism; urban planning; decision-making; modernism; preservation

Abstract:

The architect in totalitarian regimes has often been portrayed as being subordinated to the will of the great leader; an obedient executor of plans imagined by the political power, often unable to impose professional standards or generate meaningful debates. Recent literature has emphasized, however, that in socialist countries architects played an important role in imagining and building the material basis of the new society. Modern technology was used to provide cheaper solutions for designing and constructing a variety of architectural programs, among which industrial sites and mass housing figured prominently.

Based on archival and oral history sources, this article aims to question the simplified understanding of the architects’ lack of agency during state socialism and bring evidence regarding their participation in decision-making processes in the late 1960s and the 1970s. It argues that, more than mere executors of orders coming from the top political hierarchy, architects were able to shape space not only through their designs, but also as active participants in debates regarding the transformation of urban spaces. My interest is connected mostly to what I call “local architects” (i.e., working in provincial cities and towns), and the interplay between various layers of decision-making at local and central level. Two case studies will be used to illustrate the proposed topic: the criticism of densification (îndesire, in Romanian) in late 1960s Iaşi, and a preservationist debate regarding the area around the Endless Column in Târgu-Jiu (1975). The article aims to draw attention on debates, as opposed to top-down decision making, as well as the agency of architects, among other actors.

Published in sITA volume 6 (2018), pp. 78-91.
Download full article: 05_Iuga.pdf
* * *

Romanian translation:
„Nu-mi spuneţi că nu se poate; trebuie să ajungem la o soluţie acceptabilă!”
Politică, profesionişti şi dezbateri arhitecturale în România socialistă

Rolul arhitectului în regimurile totalitare a fost adesea prezentat ca unul de subordonare faţă de voinţa liderului suprem; un executant obedient, cu sau fără voie, al planurilor imaginate de factorul politic, adesea incapabil de a-şi impune propriile standarde profesionale sau de a genera dezbateri pe teme semnificative. Studii din literatura de specialitate recentă referitoare la oraşul socialist au arătat, însă, că analizele pe această temă trebuie să ia în considerare rolul important jucat de arhitecţii din ţările socialiste în construirea bazei materiale a noii societăţi. Realizările tehnologiei moderne urmau să fie puse în slujba scopurilor ideologice ale regimului, pentru a găsi soluţii ieftine care să permită implementarea unei varietăţi de programe arhitecturale, între care zonele industriale şi construcţia de locuinţe au fost cele mai semnificative ca volum. Bazat pe documente de arhivă şi surse ale istoriei orale, acest articol îşi propune să surprindă câteva aspecte-cheie ale relaţiei dintre arhitecţi şi putere, evidenţiind rolul acestora ca factori activi în luarea unor decizii în anii 1960-1970. Mai mult decât simpli executanţi ale unor ordine venite din partea ierarhiei de partid, arhitecţii au avut capacitatea să modeleze nu doar spaţiul prin proiectele propuse, ci şi să participe activ în dezbateri referitoare la transformarea spaţiului urban. Interesul meu se îndreaptă în principal asupra arhitecţilor locali, care lucrau în oraşe de provincie, precum şi a interacţiunilor dintre diverse structuri profesionale şi politice la nivel local şi naţional.

Memoriile publicate de unii dintre arhitecţi au evidenţiat în mod special constrângerile de natură politică, economică şi ideologică la care aceştia au fost supuşi, subordonarea specialiştilor în faţa decidenţilor politici, birocratizarea excesivă a sistemului, corupţia generalizată. Foarte pregnant apare şi amintirea frustrărilor cotidiene care caracterizau condiţiile de muncă, de la lipsa de control asupra etapelor ulterioare proiectării, până la utilizarea unor materiale ieftine şi de proastă calitate, care au dus în timp la degradarea construcţiilor.

Analiza unor documente de arhivă relevă complexitatea dezbaterilor în care arhitecţii au fost angrenaţi, şi rolul activ asumat de aceştia în apărarea unor puncte de vedere considerate legitime. De pildă, dezbaterile din cadrul Comitetului Executiv al Sfatului Popular Iaşi referitoare la problema îndesirilor (1968) demonstrează faptul că toţi actorii locali invitaţi să ia parte la această discuţie – deputaţi, ingineri, arhitecţi, inclusiv liderii politici – au considerat soluţia impusă de către autorităţile centrale ca neadecvată şi dificil de implementat în practică. Deşi critici faţă de monotonia vizuală a noilor cartiere construite în spirit modernist, participanţii la discuţie au respins propunerea de a insera blocuri noi în spaţiile verzi. În ciuda unanimităţii de opinie şi a validităţii argumentelor prezentate, ordinul venit de la Bucureşti se cerea implementat în cel mai scurt timp.

Al doilea studiu de caz prezentat în cadrul acestui articol analizează discuţiile aprinse din cadrul comisiei de avizare a Direcţiei Monumentelor Istorice (1975) referitoare la un complex rezidenţial de realizat în jurul ansamblului sculptural realizat de Constantin Brâncuşi la Târgu-Jiu. Bazându-se pe o indicaţie a lui Ceauşescu referitoare la necesitatea creşterii densităţilor în zona centrală a oraşului, arhitecţi locali au propus amenajarea unui bulevard flancat de blocuri în cascadă, intervenţie ce ar fi dus la anihilarea semnificaţiei ansamblului realizat de Brâncuşi. Sunt de remarcat în acest caz opiniile ferme exprimate de numeroşi artişti, critici de artă, dar şi arhitecţi specializaţi în domeniul protejării monumentelor istorice, care au cerut insistent respingerea acestei idei încă din faza de proiect. Determinarea unor personalităţi precum Grigore Ionescu s-a concretizat în intervenţii pe lângă factori politici centrali şi locali, dar şi pe lângă Institutul de Proiectare din Craiova, cerându-se ca proiectul să fie regândit într-un spirit care să respecte valoarea de monument a ansamblului.

Analiza acestor conflicte de natura profesională, politică şi instituţională relevă faptul că arhitecţii au susţinut interese şi proiecte diverse. În ciuda interferenţei evidente şi constante a politicului în practica arhitecturală, ar fi simplist să catalogăm toate aceste situaţii drept un abuz de putere, dublat de o lipsă de interes faţă de validitatea punctelor de vedere exprimate de specialişti. Din punct de vedere metodologic este mai utilă analiza acestor proiecte ca micro-istorii, încercându-se reconstrucţia constelaţiilor de putere şi a grupurilor de interese, observând provocările şi presiunile la care aceste grupuri au fost supuse, tipul conflictelor şi a soluţiilor adoptate. Dezbaterea referitoare la îndesiri din Iaşi demonstrează că arhitecţii şi politicienii locali au susţinut uneori aceleaşi deziderate, însă au trebuit să facă pasul înapoi în faţa unor cerinţe impuse de la centru. Dezbaterea referitoare la ansamblul Brâncuşi din Târgu-Jiu aduce în prim-plan determinarea unor personalităţi remarcabile precum Grigore Ionescu. Proiectul propus iniţial de către un arhitect local ridică însă semne de întrebare – fusese acesta într-adevăr sugerat de Ceauşescu în timpul vizitei sale, sau a fost mai degrabă o iniţiativă a unui grup de interese care a speculat o observaţie cu caracter general a liderului politic? Ţinând cont de lipsă de consideraţie faţă de valoarea unui asemenea monument, nu ar trebui poate să ne mire prea mult uşurinţa cu care s-au demolat ansambluri urbanistice în anii următori. Micro-analiza unor astfel de proiecte ar contribui, în opinia mea, la înţelegerea unor procese istorice care au fost fie prea uşor trecute cu vederea, fie lăsate deoparte, sau pentru care explicaţiile date au fost asimilate în spaţiul public fără un plus de reflecţie critică.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 6 / 2018
Politics.
Too Much or Not Enough
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Financed by the Ministry of Culture
and National Identity (MCIN)