The Socio-pol-ethical Confluence of the Architect: The Idiot, the Activist and the Dreamer

Paco Mejias Villatoro
PhD, Associate Professor of Architecture. Xi’an Jiaotong-Liverpool University
Tanzil Shafique
Assoc. AIA, MArch, Studio leader, PhD Researcher, University of Melbourne

Keywords: architect; politics; ethics; social; aesthetic

Abstract:

The political indetermination of architecture, prevalent today, is perhaps related to our incapacity to differentiate clearly between the diverse aspects that converge in architectural thinking. The architect’s role intrinsically involves different actions, each guided by different principles and, hence, often substantially contradictory. As Daniel Bell explained in the 1970s, society cannot be easily explained due to the contradictory forces coming from the techno-economic, the political and the cultural spheres.

Following this logic of contradiction and in attempts to avoid it, the discipline of architecture became inconsistent in its statements and weak in its positions since the 1970s. The social agenda driving the paper architecture of the 1960s gave way to architects becoming tools of neoliberal capitalist production. We trace the depoliticization of architecture and then, against this impasse, where the political role of the architect is forsaken, we wish to bring forth three characters — the Idiot, the Activist and the Dreamer — to reconstitute the confluence and to state that the political can never be too much. We claim that by playing these three roles with a dramaturgical consciousness — that is to say, judiciously switching between each of these roles — can the architect reclaim his socio-pol-ethical stance.

We seek to replace Vitruvius's triad of what architecture entails with a triad of how architects should act. As an ‘Idiot’, the architect resists the social status quo posing naive unanswerable questions. The architect acting as an ‘Activist’ reclaims his political agency and his competence for acting on behalf of the community. Finally, the architect speculates as a ‘Dreamer’, assuming his ethical role of engaging the imagination and desires of a community to act towards a common future. The architect’s role becomes more than producing form or image for the highest bidder, it becomes a multiplicity, not of what capital/society wants, but of what society needs.

Published in sITA volume 6 (2018), pp. 15-26.
Download full article: 01_Mejias_Villatoro_Shafique.pdf
* * *

Romanian translation:
Confluenţa socio-pol-etică a arhitectului : Idiotul, Activistul, Visătorul

Lipsa de determinare politică a arhitecturii din prezent este probabil legată de incapacitatea noastră de a face o diferenţă clară între variile aspecte care converg în gândirea arhitecturală. Rolul arhitectului conţine intrinsec diferite acţiuni, fiecare ghidată de principii diferite şi, prin urmare, uneori contradictorii. Aşa cum scria Daniel Bell în anii 1970, societatea nu poate fi explicată cu uşurinţă din pricina forţelor contradictorii provenind din sferele tehno-economică, politică şi culturală. Lucrând în logica acestei contradicţii şi a încercărilor de a o evita, disciplina arhitecturii a devenit inconsistentă în argumentaţie şi slabă în poziţiile pe care le susţine. Agenda socială din spatele arhitecturii de hârtie a anilor 1960 a cedat în faţa producţiei de arhitectură subjugată de capitalismul neoliberalist. În acest articol, urmărim depolitizarea arhitecturii şi apoi, pe acest fundal al abandonului rolului politic al arhitectului, propunem trei personaje – Idiotul, Activistul şi Visătorul – în căutarea unei confluenţe şi pentru a dovedi că politicul nu poate deloc să fie prea mult. Argumentul nostru este că arhitectul îşi poate redobândi existenţa socio-pol-etică dacă intră în jocul acestor roluri cu conştiinţă dramaturgică, adică adoptând pe rând, judicios, fiecare dintre aceste roluri. Astfel, propunem o trecere de la triada lui Vitruviu despre ce este arhitectura, către o triadă despre cum ar trebui să acţioneze arhitectul.

Ca Idiot, arhitectul rezistă situaţiei sociale punând întrebări naive, greu de răspuns. Cum rezistă Idiotul? Comunitatea sau utilizatorii cu care lucrează arhitectul pot păstra precepte care pot avea consecinţe negative în timp. Adoptarea unei poziţii polemice este de cele mai multe ori ineficientă pentru a le combate. Şi atunci, cum poate arhitectul să reziste în faţa unor cerinţe sau dorinţe ale clientului, care contravin binelui societăţii? Sugestia noastră este recursul la întrebări neobişnuite, care îi scot pe interlocutori din zona „normalului” lor, care nu au un răspuns evident, care pot părea idioate, dar care au prin aceasta potenţialul de a induce o pauză, de a forţa incongruenţa şi de a deschide, astfel, procesele de gândire către idei alternative.

Ca Activist, arhitectul îşi recuperează rolul politic şi competenţa de a acţiona în numele comunităţii. Nu ne referim la activismul reacţionar, ci la acel activism orientat către aducerea comunităţii, clientului sau utilizatorului în interiorul proceselor de planificare şi proiectare. Activistul caută colaborarea, comunicarea şi participarea tocmai pentru a oferi oamenilor şi alte roluri decât cel de consumator. Aducând comunitatea în procesul de proiectare, Activistul facilitează crearea de noi roluri pentru cei implicaţi şi participă la crearea de sens şi de simţ al proprietăţii şi asumării proiectului. Activistul activează comunităţi.

În fine, ca Visător, arhitectul speculează asumându-şi rolul etic de a stimula imaginaţia şi dorinţele comunităţii pentru a acţiona pentru un viitor comun. Folosind gândirea speculativă, Visătorul atrage comunitatea într-o realitate neverosimilă dar cu putere de a stârni dorinţa. Gândirea speculativă este un mijloc pentru a aduce viitorul în prezent şi joacă un rol crucial în compunerea de naraţiuni care implică beneficiari şi comunităţi, precum şi în creare de sinergii. Ne sprijinim în aceste afirmaţii pe conceptul de „fabulaţie speculativă” al lui Donna Haraway, prin care descrie practica de atragere a audienţei într-o realitate alternativă care dezvăluie posibilităţile latente într-o situaţie dată.

Vom folosi rolul Visătorului pentru a ilustra o astfel de naraţiune:

Este 10 iunie 2050. Plouă în Addis Abeba. Muzeul de Artă Transmodernă (MOTA) găzduieşte o conferinţă de presă (New York nu mai este pseudo-capitala lumii). Se anunţă publicarea unei noi cărţi intitulată „A rezista, a Recupera şi a Specula”, realizată prin contribuţii colective (crowdsourcing) şi provoacă imediat senzaţie. După decenii de „realism capitalist” dominant, arhitecţii sunt ghidaţi de acest manifest şi de începuturile unei noi ere în arhitectură: inteligenţa colectivă revoluţionează disciplina arhitecturii de la bază spre vârf. Scrisă de o mie de arhitecţi din o sută de ţări, cartea distruge definitiv ideea arhitectului ca geniu a-toate-ştiutor. Arhitecţii rezistă tentaţiei de a produce imagini spectaculoase de marketing pentru maşinăria de maximizare a profitului, rezistă presiunilor de a promova agenda neoliberalismului, ridică probleme care pun în dificultate întregul sistem. Arhitecţii nu mai afişează detaşarea de societate, nu mai îmbracă pulovere negre cu guler, nu mai mototolesc hârtii pe care apoi să le modeleze în CAD pentru a produce capodopere, rezistă tentaţiei de a pretinde mantia geniului. Arhitecţii care au participat la scrierea cărţii provin din toate mediile sociale şi naţionale. Unii au drept de semnătură şi alţii nu. Nu de asta le pasă. Ce contează pentru ei este să producă un mediu construit umanitar.

Aceşti arhitecţi se uită înapoi către începutul secolului al XXI-lea şi nu înţeleg de ce predecesorii lor au avut nevoie de atâta timp pentru a le intra în conştiinţă că sunt îngrijitorii mediului, că sunt asemenea unor medici meniţi să protejeze binele colectiv, şi nu genitori de clădiri singulare, nu autori de poze publicate în reviste de prestigiu, nu destinatari de premii care întreţin sentimentul propriei grandori. Aceşti arhitecţi sunt implicaţi în tot soiul de mişcări în lume, de la proiectarea unei rezervaţii forestiere ecologice, la stoparea mineritului din Amazon, la proiectarea de aşezări informale împreună cu locuitorii acestora, pentru a-i proteja de speculă. Aceşti arhitecţi lucrează cu activiştii de mediu pentru a reface viaţa sălbatică din suburbiile Detroitului. Lucrează cu Vieţile Negrilor Contează (Black Lives Matter) pentru a produce locuri care nu au nevoie de supraveghere poliţienească pentru a lupta cu segregarea. Lucrează pentru un oraş în care dictatul politic nu mai este necesar, în care oamenii se auto-guvernează prin consens mai bine decât să fie supuşi statului sau capitalului.

Cum au reuşit aceşti arhitecţi să realizeze atâtea? Au visat la moduri mai bune de viaţă, au lucrat cu oamenii, au canalizat aspiraţiile colective către realităţi tangibile. Au jucat un rol cheie în crearea de vise împărtăşite. Au arătat cum s-ar putea trăi fără maşină, fără a polua şi fără a consuma iraţional. Visul colectiv a fost atât de incitant, povestea atât de fantastică, încât oamenii şi-au dorit o astfel de schimbare. Au mers dincolo de ceea ce au învăţat că trebuie să fie şi să facă, au pus întrebări, au ridicat probleme, au lucrat cu oamenii şi au visat împreună, apoi au construit o nouă realitate prin colaborare şi empatie.

Pentru a se reimplica politic, le cerem arhitecţilor doar un angajament radical faţă de realitatea lumii, cu realitatea unei străzi suburbane insipide, cu realitatea unei cocioabe fără apă, cu realitatea spaţiilor publice ocupate numai de bogaţi în oraşe extrem de segregate, cu realitatea amprentei asupra mediului şi a condiţiilor inumane în care birourile de arhitectură îşi produc spectacolul (cu stagiari neplătiţi şi programe lungi care le distrug vieţile private). Le cerem doar să îşi lase egocentrismul în urmă şi să devină Idiot, Activist şi Visător.

Nu cerem imposibilul, este un minimum pe care îl datorăm generaţiilor viitoare pentru a le asigura o existenţă colectivă echitabilă.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 6 / 2018
Politics.
Too Much or Not Enough
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)
Financed by the Ministry of Culture
and National Identity (MCIN)