The Fiction of the Equal: Boundary Disappearance and Border Neutralization in the American City

Paco Mejias Villatoro
PhD, Associate Professor of Architecture, Xi’an Jiaotong-Liverpool University, China / Estudio Abierto / Open Studio www.thisstudioisopen.org
Tanzil Shafique
Assoc. AIA, MArch, PhD Researcher, University of Melbourne, Australia / Estudio Abierto / Open Studio www.thisstudioisopen.org

Keywords: border; boundary; city; social; church; mall

Abstract:

This paper attempts to explain how the concepts of boundary and border (advanced by Sennett in his article “The Open City”) have evolved in American cities as a way to superficially project an idea of social, economic and racial equality, masquerading a tacit intention of neutralizing the critical sense of the populace. The disappearance of the boundaries (as limit between clearly different fields) is tied to the very origin of the American urban life. The Main Street, the urban seed of most of the American cities, was created through a weak organizational system of loose geometries and untied fabrics where the landscape is continuously filtered in the urban perspectives. In this way, the city refused intentionally to be recognized as the boundary of Nature. On the other hand, the Jeffersonian Grid took command of the outside giving the opposite idea that any piece of Nature could be trespassed at any moment by the artificiality of the Cartesian geometry. The unrecognized boundaries between Urban and Nature resulted in a phenomenon where both entities are blended in a characterless space: the suburban sprawl. When the population is dispersed, the spaces for interaction, the borders, lack the critical mass able to activate them. In this deterritorialized assemblage, social activity disappears from the everyday life and is secluded to very specific buildings, mainly the Mall and the Church. In these spaces, the interaction between people has been neutralized by the organized gathering as part of a scripted ritual with very specific routines. The sacralization of both spaces (either by religious or capitalist doctrines) avoids a free interaction or friction between people as a way to mitigate the neutralization of their critical thinking. This is an invisible way in which the status quo closes itself into a frictionless fake sociality, providing the idea of a fictional equality, thus hiding a deeper disenfranchisement that renders the city fragile. 

Published in sITA volume 5 (2017), pp. 159-168.
Download full article: 10_Mejias_Villatoro_Shafique.pdf
* * *

Romanian translation:
Ficţiunea egalităţii: dispariţia limitelor şi neutralizarea graniţelor în oraşul american

Această lucrare încearcă să explice cum au evoluat conceptele de „limită” şi „graniţă” în oraşele americane („boundary” şi „border”, definite de Richard Sennet în articolul său „The Open City”, 2006) ca un mod superficial de a promova ideile de egalitate socială, economică şi rasială, cu intenţia de a amorţi simţul critic al maselor.

În mod tradiţional oraşele s-au dezvoltat fie încercuite de limite protectoare — oraşe fortificate, fie aliniate la limite de interacţiuni dinamice — „street villas”. Ca atare, oraşele pot fi clasificate ca sisteme închise sau deschise. În cazul specific al oraşelor americane, aceste două modele sunt reprezentate de oraşele care provin din forturi militare şi de cele formate de-a lungul unei străzi principale. Chiar dacă împart aceste origini comune, oraşele deschise şi închise din Europa şi din America au evoluat în moduri foarte diferite. Viziunea anti-urbană americană, profund înrădăcinată, a avut un rol important în determinarea acestei diferenţe. Înţelegerea proprietăţii întinse asupra pământului ca libertate dar şi ca demonizare a problemelor şi conflictelor urbane sunt explicaţii ale dispersiei urbane americane şi ale rolului disproporţionat al Americii rurale conservatoare în deciziile politice (uneori, cu efecte catastrofale — alegerile prezidenţiale din 2016 fiind un bun exemplu).

Refuzul oraşului s-a reflectat în oraşul american în două feluri. Întâi, dispariţia limitelor este un mod de a nega însăşi esenţa oraşului şi anume diferenţa intenţională faţă de natură. Începând cu 1785, planul în tablă de şah al lui Thomas Jefferson s-a extins asupra întregului teritoriu, sugerând că tot terenul natural este un potenţial oraş şi, în acelaşi timp, că orice zonă urbană este un accident în vasta întindere a acestei matrice. Rezultatul a fost că multe familii locuiau singure, răspândite în acest teritoriu, fără nevoia de a dezvolta un spirit civic şi, alături de acesta, o conştiinţă politică. Tendiţa anti-socială americană rezultată din această dispersie a coloniştilor stă la originea neutralizării limitelor sociale prin desfiinţarea fricţiunilor caracteristice coabitării urbane.

Dezvoltarea haotică a oraşelor americane de-a lungul secolului al XIX-lea a condus la medii urbane nesănătoase şi chiar periculoase, într-o manieră similară cu transformările oraşelor europene ca efect al revoluţiei industriale. Două sunt modelele ideologice care au încercat să reacţioneze în faţa acestei situaţii. Pe de-o parte, în cadrul mişcării Oraşului Progresist [„Progressive City movement”], sociologii au început să studieze fenomenul în vederea îmbunătăţirii situaţiei, şi s-au concentrat asupra echităţii sociale, totodată păstrând intacte valorile incontestabile ale diversităţii sociale şi interacţiunii. Pe de altă parte, punctul de pornire al mişcarii „City Beautiful”, condusă de Daniel Burnham, a fost o totală negare a oraşelor existente, cu intenţia clară de a le reinventa printr-o reconstrucţie bazată pe uniformizare estetică şi socială. Cea din urmă a fost în cele din urmă impusă prin proiecte de anvergură cum a fost restructurarea urbană a oraşului Chicago, prin aceasta dovedind cu claritate care era poziţia puterii politice a momentului. În ciuda unor investiţii publice în revitalizarea câtorva oraşe, de-a lungul secolului al XX-lea segregarea socială, rasială şi economică a oraşelor americane a continuat, putând fi uşor observată pe hărţile ghettoizării oraşelor contemporane.

Trăind îndeosebi în medii suburbane unde interacţiunea socială este săracă sau inexistentă, populaţia americană a găsit refugiu în două tipuri de clădiri publice foarte tipic americane: biserica şi mall-ul. Ambele tipologii funcţionează într-o manieră similară oferind experienţe sociale false, spirituale sau respectiv materiale, dar golite de orice implicaţie politică.

Gradul de frecventare a bisericii de către americani este destul de surprinzător pentru o societate avansată. Biserica este unul dintre locurile în care oamenii se pot simţi ca aparţinând unei comunităţi, într-un fel care lipseşte din experienţa reală a oraşului. Ideologia creştină a fost dezactivată politic ca strategie de supravieţuire şi, ca atare, biserica a ajuns un loc al adunării neutre, o compensare a lipsei interacţiunii sociale, încurajată în acest sens de guvernele americane încă de la începuturi. Recenta catalogare a moscheilor de către dreapta americană ca locuri periculoase provine din recunoaşterea rolului tradiţional al moscheii ca forum al gândirii critice şi dezbaterii, precum o atestă istoria ei, care o alătură şcolii într-un ansamblu semnificativ. Biserica creştină consideră că moscheile îşi depăşesc limitele politice dacă status quo-ul este atacat.

Mall-ul, celălalt spaţiu menit să ofere o experienţă comunitară efemeră, este în acelaşi timp un motor economic fundamental. Strategii spaţiale şi de marketing operează împreună în mall-uri pentru a seca resursele economice ale individului în schimbul câtorva ore de voyeurism social şi al sentimentului reconfortant al unei lumi omogene.

Comunitatea închisă a bisericii, ca versiune a limitelor oraşului, şi caricatura interacţiunii sociale pe care o oferă mall-ul, ca rămăşită tristă a graniţelor permeabile, alcătuiesc împreună imaginea unui urbanism care reprezintă „visul american”, mascând totodată spasmele unei condiţii sociale profund fragile. Un nou început în care oamenii să reclame legături sociale reale ca o condiţie a sănătăţii publice a unei societăţi şi un fel de a obţine rezilienţă socială în aceste vremuri caracterizate de catastrofe ecologice şi lipsă de încredere politică se poate naşte doar pe bazele conştientizării situaţiei actuale. Cu această ocazie, putem spera că arhitectul îşi va schimba poziţia de la aceea de „servitor al puterii”, la cea de „servitor al oamenilor”.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 5 / 2017
Marginalia.
Limits within the Urban Realm
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)