Constructed Jewish Spaces. Exploring Traces in 19th Century Moldavia

Irina-Teodora Nemţeanu
PhD student, “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism, Bucharest, Romania

Keywords: construct; diaspora; Jewish quarter; shtetl; eruv; Moldavia

Abstract:

The theme and historiography of Jewish communities in Romania is a topic which has been widely researched, beginning with the 19th century and is still an ongoing inquest. Usually depicted by historians, the subject, however, lacks an architectural and urban overview of the phenomenon in terms of analyzing the relationship between Jewish constructed spaces and their developing urban context — the city. These touristically attractive urban sites, although lacking the proportion of former living communities once encompassed, display, in the majority of cases, an ample built heritage (housing, synagogues, shuls, cemeteries etc.) and spatial remains of Jewish living.

Seen as a constantly marginalized group throughout history, the living patterns of Jewish communities were the result of overlapping between the religious rules within the community and the outside civil laws, local or state. The paper attempts to explore historically accepted notions of Jewish habitation in Diaspora (the Jewish ghetto, the Jewish quarter, shtetl) and a few manifestations in 19th century Moldavian cities. The importance of the eruv within the Jewish community, as well as urban local legislation and tendencies of segregation, become key elements in understanding Jewish living space. 

Published in sITA volume 5 (2017), pp. 115-135.
Download full article: 08_Nemteanu.pdf
* * *

Romanian translation:
Spaţii construite evreieşti. Explorarea unor urme în Moldova secolului al XIX-lea

Tema şi istoriografia comunităţilor evreieşti din România devine un subiect cercetat pe scară largă, începând cu secolul al XIX-lea şi continuând până în prezent. Deşi aproape exhaustiv analizat de istorici, subiectului îi lipseşte o perspectivă ceva mai generală şi o abordare arhitectural-urbană a fenomenului, care să ţină cont de analiza relaţiei dintre spaţiile evreieşti construite şi dezvoltarea urbană a contextului exterior. Lucrarea de faţă prezintă analize parţiale ale unei cercetări în plină desfăşurare şi nu intenţionează să ofere concluzii indubitabile cu privire la structura spaţială a comunităţilor evreieşti din târgurile şi oraşele româneşti, ci doar să exploreze un teren comun şi anumite trăsături generale care ar putea servi acestor comunităţi în crearea unui model identificabil între variaţiile locale ale spaţiilor construite.

Chestiunea spaţiului în raport cu fostele comunităţi evreieşti din Europa este o temă des întâlnită în cercetarea contemporană; Frederic Bedoire consideră că nu se poate pune problema unei arhitecturi eminamente evreieşti, Felix Heinert declară înşelătoare intenţia de a oferi o imagine tipologică asupra spaţiului urban evreiesc, iar Rudolf Klein consideră că utilizarea unor şabloane spaţiale este o metodă adecvată pentru a analiza spaţiul şi arhitectura urbană evreiască. O cercetare similară pentru habitatele evreieşti din spaţiul românesc nu a fost încă abordată.

Tipologiile de locuire ale comunităţilor evreieşti de-a lungul istoriei, au avut la bază suprapunerea dintre legile religioase din interiorul comunităţii şi cele civile — locale sau de stat. Fenomenul trebuie înţeles ţinând cont de gradul de răspândire al evreilor pe teritoriul Europei şi de caracterul regional pe care îl capătă ulterior comunităţile în funcţie de marea familie religioasă din care fac parte (evrei sefarzi, aşkenazi etc.), cu asociaţii comunitare separate (kehila) şi un fond construit diferenţiat (sinagogi, băi ritualice, mikveh, şi cimitire), de curentele de laicizare specifice şi de atitudini politico-legislative ale fiecărei subzone geografice europene în parte.

Considerăm că fenomenul migrării şi al continuei re-aşezări evreieşti poartă anumite trăsături esenţiale, care pot schiţa nişte direcţii pentru conturarea unui spaţiu de locuit evreiesc. Lucrarea încearcă să exploreze şi să lămurească anumite confuzii legate de modelele consacrate ale locuirii evreieşti în Diaspora europeană modernă (ghetoul evreiesc, cartierul evreiesc, ştetl-ul) şi să urmărească câteva manifestări în oraşele şi târgurile moldoveneşti în secolul al XIX-lea.

Cercetarea propune o citire a oraşului dintr-un punct de vedere diferit, evidenţiind specificul cartierului evreiesc şi influenţa acestuia în evoluţia oraşului european. Delimitările spaţiale determinate de comunitate, precum şi legislaţia urbană locală şi tendinţele de segregare devin elemente-cheie de înţelegere a locuirii evreieşti. Prin imaginarea sau construirea unei “frontiere” virtuale în interiorul oraşului şi în jurul comunităţii, limita devine graniţa dintre spaţiul comunitar sacru – nucleul cartierului - şi spaţiul exterior al oraşului, unde legile socio-religioase evreieşti nu sunt aplicabile. Extinderea spaţiului privat în spaţiul urban este o trăsătură importantă a acestor comunităţi, care necesită investigarea lor în contextul social, politic şi cultural specific. Andrei Oişteanu consideră că prezenţa evreiască în Diaspora presupune noţiunea de diferenţă; prin urmare, în definirea spaţiului evreiesc, o astfel de cercetare trebuie să ţină cont de contextul specific în care comunităţile se stabilesc, incluzând modul specific de locuire al amândurora.

În ceea ce priveşte comunităţile evreieşti de pe teritoriul Principatelor Române, acestea au depins de influenţa socio-culturală, politică şi religioasă a diferitelor imperii: Rusia Ţaristă, Imperiul Otoman, Imperiul Habsburgic. Deşi majoritatea istoricilor datează prezenţa unor comunităţi evreieşti restrânse începând din Evul Mediu, numărul lor creşte exponenţial abia spre începutul secolului al XIX-lea. Articolul de faţă se rezumă, cu precădere, la aşezările comunităţilor din principatul moldav, dintr-un motiv evident: aici au mai rămas edificii încă nedemolate, urme ale prezenţei lor în teritoriu, martori ai unei reţele extinse de aşezări evreieşti pe teritoriul Principatului. În Moldova se manifestă o prezenţă urbană mai evidentă a acestor comunităţi, datorată în mare parte boierimii moldovene şi tendinţelor acesteia de a invita, la începutul secolului al XIX-lea, şi de a stabili prin hrisov domnesc comunităţi de negustori care să se aşeze în Principatul Român. Cercetarea de faţă încearcă să stabilească o relaţie cu contextul geografic local, prezentând câteva manifestări în oraşele şi târgurile moldoveneşti din secolul al XIX-lea, utilizând o gamă largă de instrumente de analiză urbană: cercetări cartografice, toponimice, istorice şi geografice, combinate pentru a duce la o analiză aprofundată a aşezărilor urbane evreieşti moldoveneşti.

Percepţia aşezărilor evreieşti din Moldova, ca o serie de clişee urbane istorice, ar putea reconstitui manifestări regionale de locuire evreiască în acest spaţiu geografic, iar tendinţele actuale de protejare ale patrimoniului evreiesc ar trebui să includă rămăşiţele acestor manifestări de locuire etnică şi religioasă din Moldova. Determinat ca unitate de locuire, cartierul evreiesc din cadrul unui centru urban devine echivalent, din punct de vedere al relaţiilor spaţial-urbane, unui târg cu o comunitate majoritară evreiescă. Luând în considerare evoluţia urbană ulterioară, cartierele evreieşti acţionează ca micro-cartiere în dezvoltare, fiind în directă legătură cu evoluţia urbană istorică a localităţii. Ca o primă concluzie, se relevă faptul că, în funcţie de dezvoltarea urbană generală a unei localităţi, comunitatea evreiască se constituie ca un nucleu definibil în cadrul unui târg (ştetl), care ar fi putut ajunge, în timp, la dimensiunile unui cartier urban evreiesc de dimensiuni mai mari, constituind un ştot — o aglomerare urbană cu o populaţie evreiească reprezentativă.

Fie că este vorba de cartiere sau străzi evreieşti în oraşe mari (Iaşi) sau mici târguri evreieşti (Podul Iloaiei, Odobeşti), pe parcursul evoluţiei lor istorico-urbane (secolul al XIX-lea) segregarea spaţială sau instituirea unei limite construite în jurul zonelor locuite de evrei nu a fost niciodată o preocupare coerentă. Evoluţia habitatelor evreieşti din Moldova arată o dispoziţie densă în lungul unor străzi comerciale, cu o dispunere urbanistică organică, ne-geometrică şi difuză, aflându-se în contradicţie cu organizarea spaţială europeană şi cu delimitarea geometrică a cartierelor şi ghetourilor evreieşti.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 5 / 2017
Marginalia.
Limits within the Urban Realm
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)