Interior Public Spaces. Addressing the Inside-Outside Interface

Sorana Rădulescu
Technical University Graz, Institute of Architecture Technology, Austria

Keywords: POPS; open city; Quito Papers; building interface; interior urbanism

Abstract:

The Quito Papers (2016) formulate in form of a manifesto a vision for the future development of cities. Proclaimed in parallel to the UN-Habitat’s New Urban Agenda by Sennett, Sassen, Clos and Burdett, the Quito Papers advocate for porous, complex and incomplete cities. This is a call for an open system for the city. Within this theoretical framework, the interface between exterior and interior (built) spaces becomes an important aspect. The edge condition between open and enclosed spaces renders as an area of exchange and potential. The work focuses on the public venue through the lens of interior urbanism. What are the benefits of bringing the outside in? What are adequate architectural means – morphological and typological – for creating the necessary synapses between the built environment and its surrounding urban fabric? In more concrete terms, the work questions the capability of privately owned public spaces (POPS) to blur and finally dilute the boundary between the built structure and the adjacent public realm. It investigates paradigmatic instances of interior public spaces within the normative framework of POPS in order to distillate the potentials of this urban tool in the search for an open city strategy.  

Published in sITA volume 5 (2017), pp. 99-114.
Download full article: 07_Radulescu.pdf
* * *

Romanian translation:
Impactul interfeţei interior-exterior în spaţiile publice interioare

Lucrarea tratează conceptul de sistem deschis şi implicaţiile acestuia în procesul proiectării. Sistemul deschis reprezintă o abordare întâlnită în domeniul artei, al ştiinţelor naturii sau în mediul informatic, începând cu anii 1960. Richard Sennett este cel care a introdus recent acest concept în domeniul proiectării urbane, iar viziunea lui se rezumă în esenţă la un set de atribute specifice pe care mediul construit trebuie să le îndeplinească: porozitatea obţinută prin delimitări ambigue, caracterul informal şi sincronicitatea. Aceste considerente se regăsesc în documentul „Quito Papers” (anunţat în 2016), care iterează, sub forma unui manifest, o viziune pentru dezvoltarea viitoare a oraşelor. Proclamat în paralel cu „Noua Agendă Urbană” a ONU-Habitat de R. Sennett, S. Sassen, J. Clos şi R. Burdett, „Quito Papers” evidenţiază necesitatea oraşelor poroase, complexe şi incomplete. Practic, este lansat un apel pentru promovarea oraşului deschis.

Atributele formulate de Sennett pentru promovarea în viitor a spaţiului urban într-un sistem deschis indică abordări care influenţează mediul fizic al oraşului, interpretate prin prisma urbanismului interior. Discursul asupra mediului construit al ultimilor ani evidenţiază necesitatea conceperii urbanismului interior prin contopirea celor două arii disciplinare – arhitectura şi urbanismul – care devin tot mai distanţate. În punctul în care obiectul arhitectural intră în contact cu spaţiul urban, se pune problema în ce măsura se poate revizui şi actualiza planul lui Nolli? În ce măsură se pot retrasa şi reinterpreta limitele între „negrul” clădirilor (cu un caracter privat, inaccesibil) şi „albul” urban (cu un caracter deschis, accesibil)?

Configurarea spaţiilor publice reprezintă domeniul de aplicabilitate predilect în care se materializează urbanismul interior. Numeroşi arhitecţi şi teoreticieni contemporani îşi îndreaptă atenţia spre potenţialul urban al anumitor structuri spaţiale interioare. În acest context, devine necesară găsirea unor noi accepţiuni pentru spaţiul public găzduit de structura unei clădiri. Lucrarea se orientează către spaţiul public interior şi se opreşte îndeosebi asupra spaţiilor publice private (POPS). Ele reprezintă o categorie inedită de spaţii publice a cărei apariţie şi evoluţie se poate urmări exemplar în cazul oraşului New York. POPS sunt un produs al unui regulament de zonificare stimulativă, care se bazeaza pe un schimb de valori de tip troc: creşterea limitei maxime permise a suprefeţei construite a unei clădiri – implicând o creştere în înălţime – în schimbul generării unor spaţii publice adiacente străzii. Aceste spaţii se află în proprietate privată, sunt gestionate şi întreţinute de către proprietarul clădirii, însă sunt liber accesibile publicului larg al oraşului. Modelul incubat la New York la începutul anilor 1960 a generat până în zilele noastre mai multe tipuri noi de spaţii publice. Lucrarea se concentrează asupra spaţiilor pietonale acoperite, reprezentând o formă de spaţii publice interioare. Mai concret, se pune sub semnul întrebării capacitatea POPS de a estompa şi, în final, de a dilua graniţa dintre structura construită şi domeniul public.

În cadrul teoretic conturat de documentul Quito Papers şi de Sennett, interfaţa dintre spaţiile exterioare şi interioare se impune ca un factor important şi motivant. Sennett critică încercarile neconvingătoare ale urbaniştilor şi arhitecţilor de a rezolva funcţional şi estetic trecerea dintr-o zonă în alta. Separarea intre spaţiile deschise şi cele închise se prezintă ca o zonă de schimb, cu un remarcabil potenţial. Legatura dintre aceste spaţii, concepute şi proiectate în concordanţă cu clădirea-gazdă şi spaţiul urban se materializează într-o formă fizică şi se configurează prin mijloace arhitecturale. Atât conştientizarea limitei verticale (a faţadei) cât şi stabilirea poziţionării şi a tipologiei acceselor în clădire reprezintă cheia unei rezolvări spaţiale, care poate fi rapid însuşită şi agreată. În cadrul analizei spaţiilor publice private se propun spre studiu şase cazuri paradigmatice, care, odată cu trecerea deceniilor şi-au confirmat valoarea şi s-au remarcat ca intervenţii de succes, în zone de înaltă densitate şi aglomeraţie ale Manhattan-ului. Designul acestor spaţii reflectă caracterul lor hibrid, realizând o mediere între oraş /spaţiul urban şi clădire/ spaţiul arhitectural. Interfaţa acestora este esenţială pentru a redefini limita dintre exterior şi interior. Se desprind, astfel, elementele care pun în evidenţă potenţialul acestui instrument urban şi rolul lui incontestabil în realizarea unei strategii pentru un oraş deschis.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 5 / 2017
Marginalia.
Limits within the Urban Realm
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)