Reframing Urban Boundaries: Lima’s Urban Black Holes

Sonja Vangjeli
Lecturer, Faculty of Architecture, Landscape and Design, University of Toronto, Canada

Keywords: limit; boundary; cultural heritage; conservation; urban growth; informality; agriculture

Abstract:

The current urban condition of Lima, Peru is dominated by tension between the preservation of natural and cultural heritage and the housing and economic needs of the people. The need for marginal land by informal settlements threatens the hundreds of urban archaeological sites that are deemed “intangible heritage” and perceived as black holes in the urban fabric. The lack of an effective planning framework and heritage preservation policy, and the loss of meaning of cultural heritage sites and their relationship to the territory, have resulted in the rapid encroachment of the urban fabric over Lima’s inherited natural and cultural landscape. How can these heritage sites be redefined in the collective imagination of the city and more meaningfully integrated into the urban fabric as significant collective spaces?

The urban boundary is a powerful protective tool for natural and cultural heritage preservation and an effective structuring device for urban development. By redesigning and strengthening the boundaries of natural and cultural heritage landscapes as connective, productive, and educational collective spaces of exchange rather than separation, the open spaces within can recover their meaning and value, and be collectively protected as cherished cultural assets. 

Published in sITA volume 5 (2017), pp. 33-46.
Download full article: 03_Vangjeli.pdf
* * *

Romanian translation:
Redefinirea graniţelor urbane: găurile negre din Lima

Graniţele sunt puternice instrumente de planificare urbană şi de conservare a patrimoniului; ele pot conferi lizibilitate, formă şi unitate unor situaţii diferite, consolidând identităţile existente şi generând diversitate prin crearea unor spaţii de schimb şi dezbatere.

În mod istoric, graniţele urbane au decurs din caracteristicile naturale ale spaţiului — cursurile de apă şi topografia — justificate de dificultatea de a locui şi cultiva terenuri neprielnice şi de nevoia de a fi aproape de resurse vitale, precum apa. Aşezările umane erau structurate şi limitate de sisteme naturale, locuri ale resurselor esenţiale pentru viaţă, adesea considerate sacre. Odată cu avansul tehnologic, majoritatea limitărilor naturale şi teritoriale au putut fi depăşite, iar ca rezultat limitele urbane au început să se dizolve. În contextul contemporan al urbanizărilor rapide şi al transformărilor peisajului, graniţa urbană devine un instrument important în discuţiile privind conservarea peisajelor naturale şi culturale moştenite. Graniţa ca loc fizic prezintă, pentru proiecte şi intervenţii care să facă lizibile relaţiile dintre situri învecinate şi să faciliteze conexiunile şi schimburile, un potenţial mai mare decât diviziunile şi excluziunile.

Potenţialul productiv al graniţei este evident în condiţiile curente de locuire din Lima, Peru, precum şi în relaţiile acesteia cu patrimoniul cultural şi natural local. Peisajul urban contemporan al Limei este încărcat de tensiunile permanente dintre nevoia de conservare a patrimoniului natural şi cultural şi nevoile fundamentale ale locuitorilor. Nevoia de ocupare a terenului prin aşezări informale şi dezvoltări formale reprezintă ameninţări directe pentru sutele de situri arheologice din oraş declarate „patrimoniu intangibil” de către Ministerul culturii şi, prin urmare, percepute ca găuri negre în ţesutul urban. În mod similar, văile agricole şi dealurile fertile rămase — istoric, cele mai valoroase zone ale peisajului oceanic deşertic al Limei — sunt sever subevaluate şi se află într-o continuă urbanizare şi industrializare. Din cele trei râuri principale ale Limei, numai Lurin-ul a rămas nepoluat şi poate în continuare să susţină o agricultură activă, dar chiar şi valea acestuia se află într-un proces de urbanizare agresivă. Aceste înţelesuri divergente ale valorii terenului au dus la un avans rapid al expansiunii urbane în cea mai mare parte a peisajului natural şi cultural al Limei, având drept rezultat crearea unui peisaj de graniţe tensionate, ambigue, precum şi la lipsa acută de spaţii verzi şi la pierderea ireversibilă a patrimoniului cultural.

Vechile culturi peruviene reuşiseră să stabilească un echilibru subtil între propriile aşezări şi teritoriul natural. Pentru a crea şi a proteja terenul agricol fertil în mediul climatic şi geografic dificil al Anzilor şi al coastei deşertice a Pacificului, locurile sacre (huacas) şi aşezările umane erau situate în mod strategic la marginea văilor râurilor pentru a proteja terenul fertil. Acest echilibru a fost perturbat de colonizare şi agravat de migraţiile urbane în masă, de instabilitatea politică şi de creşterea nereglementată, care au dus la distrugerea unei părţi importante a peisajului natural şi cultural, la pierderea relaţiilor teritoriale şi la dispariţia semnificaţiei locurilor sacre.

Pachacamac este cel mai important sit arheologic pre-columbian din Lima, dar cu toate acestea este perceput ca un gol la marginea oraşului, iar limitele sale sunt în permanenţă perclitate de expansiunea urbană. Cel mai important sanctuar de pelerinaj pe coasta andină pentru mai bine de 1500 de ani, acesta se găseşte într-un punct nodal al reţelei Qhapaq Nan a traseelor incaşe, de-a lungul unei importante axe simbolice ce uneşte muntele sacru Pariacaca cu Insulele Pachacamac, traseu ce traversează întreg peisajul peruvian de la Anzi până la coasta Pacificului. Situat între Villa El Salvador — un cartier urban auto-organizat de mare succes care a început ca aşezare informală — şi valea râului agricol Lurin cu provincia gastronomică adiacentă, Pachacamac are un mare potenţial să devină un nou centru, mai ales odată cu instalarea Muzeului Naţional de Arheologie ce urmează să fie construit aici. Dar în ciuda acestui potenţial, Pachacamac este în continuare perceput ca un vid la marginea oraşului. Deşi recunoscut ca un important sit arheologic activ şi protejat de guvern, limitele sale insuficient definite şi neprotejate se află în permanent pericol datorat expansiunii dezvoltărilor informale.

Cum ar putea Pachacamac şi legătura sa cu peisajul cultural al văii râului Lurin să fie protejate ca spaţii urbane colective în ţesutul urban? Prin interpretarea şi proiectarea limitelor la trei scări diferite — parcul liniar de pe sit, drumul prin vale şi sistemul metropolitan de parcuri — obiectivul ar fi nu doar reconectarea sitului Pachacamac cu contextul său local printr-o limită expandată, ci şi revendicarea rolului său de legătură între oraş şi peisajul regional, adică recuperarea semnificaţiei sale. Prin redefinirea marginii pentru a prezerva situl arheologic şi valea râului, prin recâştigarea vechilor tradiţii agricole şi folosind cultura gastronomică a Limei drept catalizator pentru o nouă identitate, Pachacamac poate deveni o legătură culturală care leagă oraşul de vale.

Prin reconstruirea unui sistem de relaţii teritoriale între siturile sacre ale Limei şi peisajul natural, dealurile fertile, văile râurilor şi coasta ar putea fi reinventate ca un sistem de parcuri metropolitane de peisaje protejate care acţionează ca limite naturale pentru creşterea urbană. Imaginea oraşului Lima ar putea astfel să se transforme, dintr-un deşert urban în expansiune haotică către ultimele spaţii rămase libere, într-un arhipelag urban echilibrat de un mozaic de peisaje naturale şi situri culturale de patrimoniu. Organizate într-un asemenea sistem de parcuri metropolitane, Pachacamac şi numeroasele situri arheologice din Lima pot deveni valoroşi catalizatori pentru reinterpretarea şi reintegrarea acestui patrimoniu teritorial în viaţa cotidiană şi în cultura contemporană.

Graniţa urbană este un puternic instrument de protecţie pentru conservarea patrimoniului cultural şi natural şi un mijloc eficient de structurare a dezvoltării urbane. Prin reimaginarea şi consolidarea graniţelor peisajului cultural şi natural ca spaţii conective, productive şi educative ale schimbului mai degrabă decât spaţii ale diviziunii, acestea îşi pot recăpăta semnificaţia şi valoarea şi pot fi protejate în mod colectiv ca preţioase bunuri culturale.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 5 / 2017
Marginalia.
Limits within the Urban Realm
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)