Urban Walls: Examination and Possible Restoration. Two Case Studies

Valeria Montanari
Sapienza Università di Roma, Italy

Keywords: urban walls; ancient town; landscape; territory; conservation; restoration

Abstract:

Urban walls constitute the main element in the relations of a town with its surrounding environment; a relationship that changes over time, determining not just specific economic and social characteristics, but aesthetic and visual factors as well; in other words, elements pertinent to the memory of a given place. Walls mark the ‘inside’ and the ‘outside’ of a territory, the boundary beyond which change occurs.

This contribution aims to compare, by examining the distinctive elements that set them apart, the two urban realities of Cascia and Norcia, two towns situated in the Province of Perugia, in the eastern part of the Umbria region called ‘Valnerina’ (or the Nera River Valley), an area where the risk of earthquakes is high. In both towns, the work done over the centuries on their perimeter walls (full-fledged urban monuments) has played a critical role in the history of the urban settings and the surrounding territory. The wall that surrounds Norcia still exists materially, and retains its figurative significance, with the exception of the portions that collapsed recently; the wall of Cascia, on the other hand, has almost totally disappeared, having collapsed or having been demolished at various points in time, with the result that only a few historic entry gates and ruins still stand. It follows that any approach to preserving and interpreting their formal and aesthetic features must necessarily start from a critical analysis of the two perimeter walls. 

Published in sITA volume 5 (2017), pp. 19-32.
Download full article: 02_Montanari.pdf
* * *

Romanian translation:
Ziduri urbane: lectură şi restaurare posibilă. Două studii de caz

Zidurile urbane constituie elementul principal al relaţiilor pe care un oraş le întreţine cu zona înconjurătoare; o relaţie care se schimbă în timp, determinând nu doar caracteristicile specifice economice şi sociale, dar şi factorii estetici şi vizuali; cu alte cuvinte, elementele definitorii ale memoriei unui anumit loc. Zidurile marchează „înăuntrul” şi „în afara” unui teritoriu, limita dincolo de care se petrece o schimbare.

Contribuţia de faţă intenţionează să compare, examinând elementele distinctive care le diferenţiază, realităţile urbane a două oraşe: Cascia şi Norcia, aflate în provincia Perugia, în parteaestică a regiunii Umbria, numită „Valnerina”, o zonă cu risc seismic ridicat. În ambele oraşe intervenţia asupra zidurilor perimetrale (monumente urbane pe de-a-ntregul), petrecută de-a lungul secolelor, a avut un rol major în istoria contextelor urbane şi a teritoriului înconjurător.

Zidul înconjurător al Norciei încă există fizic şi îşi păstrează semnificaţia figurativă, cu excepţia porţiunilor recent prăbuşite; zidul Casciei, pe de altă parte, a dispărut aproape în totalitate sau a fost demolat în diverse momente, ceea ce înseamnă că se păstrează doar câteva porţi de intrare istorice şi ruine. Reiese că orice abordare legată de păstrarea şi interpretarea trăsăturilor lor formale şi estetice trebuie neapărat să pornească de la o analiză critică a celor două ziduri perimetrale.

Astăzi, arhitecturile fortificate din Valnerina sunt în cea mai mare parte ruine; aceasta nu reduce din valoarea lor figurativă care, mai curând, este unul din elementele caracteristice ale peisajului, în care fragmentele arhitecturale nu doar că păstrează valori istorice (ca reprezentare tangibilă a transformării migăloase a teritoriului de către om), dar exprimă şi valori estetice inseparabile de contextul natural.

Devine clar, în orice caz, că arhitectura în starea sa ruinată reprezintă o nouă unitate caracteristică, un nou întreg care îşi are originea, după cum spune Simmel, „din arta care continuă să trăiască în el şi din ceea ce era deja în natură şi trăieşte în el”. Pentru Cesare Brandi (Teoria del restauro), ruina unei opere de artă este legată „de altă operă de artă, din care îşi primeşte şi asupra căreia impune o calificare spaţială specială sau se asociază pe sine cu un anumit peisaj”; statutul acestei a doua opere de artă, susţine el, este îndreptăţit să primeze dacă mediul „a căpătat de-acum o organizare semnificativă istoric şi estetic, căci atât istoria cât şi arta nu trebuie distruse”.

Intervenţia, aşadar, va trebui să respecte noua substanţă a monumentului/ruinei şi noile relaţii stabilite cu contextul care decurg din ea; exerciţiul proiectului va trebui să fie în acelaşi timp direcţionat către rezolvarea acelor nevoi care favorizează „desfătarea estetică şi pe cele cerute de conservarea subiectului încredinţat”, prin aceasta adaptându-se indicaţiilor „restaurării preventive” în care intervenţia indirectă – singura acceptată de Brandi asupra ruinelor, interacţionează „întru pregătirea celor mai favorabile condiţii pentru conservare, vizibilitate, păstrarea operei pentru viitor; dar şi protejarea nevoilor figurative pe care spaţialitatea operei le produce în relaţie cu contextul său”.

Măsurile de protecţie şi păstrare a mediului şi a specimenelor arhitecturale trebuie, aşadar, să fie luate în contextul unei noi concepţii a peisajului, în care confluenţa valorilor istorice, culturale, naturale şi morfologice contribuie la recunoaşterea identităţii estetice a locurilor. Lectura peisajului înţeles ca „fenomen al percepţiei” unui fragment de teritoriu va activa un proces de înţelegere şi evaluare care va ghida protecţia şi mutaţiile viitoare ale teritoriului şi, prin aceasta, va proteja toate aceste mărturii – pe măsură ce sunt transmise în viitor - care sunt inseparabile de valorile recunoscute.

Zidul urban al Norciei a fost conservat în mare parte, chiar dacă există adăugiri evidente introduse de numeroase intervenţii petrecute în urma unor cutremure devastatoare care au afectat zona în diferite momente de-a lungul istoriei.

Restaurarea va trebui, aşadar, să fie făcută nu doar prin completarea cu grijă a lipsurilor, dar şi prin refacerea structurii volumetrice ca întreg; oraşul fortificat care se iveşte în contextul câmpiei Santa Scolastica constituie, în fapt, o imagine arhitecturală complexă, formată din semne inseparabile; acest palimpsest de stratificări străvechi în care schimbarea nevoilor de apărare şi control al teritoriului pot fi interpretate într-un mod semnificativ caracterizează peisajul şi astăzi.

Pe de altă parte, masivele pierderi regretate ale zidului Casciei, deja devenite istorie, au produs o breşă care, mai mult decât a fi una „materială”, este una în memorie; în fapt, un proces de reintegrare (sau, mai bine spus, de „re-editare”) nu pare posibil, pentru că nu ar avea suficientă întemeiere istorică şi critică.

Organizarea urbană şi contextuală modificată sugerează mai curând ca referinţe ideale pe cele care privilegiază aprecierea transformărilor complexe care au caracterizat oraşul de-a lungul secolelor.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 5 / 2017
Marginalia.
Limits within the Urban Realm
Published with the support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)