Architectural Pluralism at the Edges
The Visual Eclecticism of Medieval Monastic Churches in Eastern Europe

Alice Isabella Sullivan
PhD Candidate, History of Art, University of Michigan, Ann Arbor
Chester Dale Fellow, Center for Advanced Study in the Visual Arts, National Gallery of Art, Washington, D.C.
Dolores Zohrab Liebmann Fellow

Keywords: medieval ecclesiastical architecture; cultural contacts; architectural history; patronage; stylistic diversity; eastern Europe

Abstract:

Throughout the medieval and early modern periods, the regions around the Carpathian Mountains and the northern parts of the Balkan Peninsula stood at the margins of both the Western and Eastern Roman Empires. While at the crux of various cultural and spiritual realms— Western European, Byzantine, Slavic, and even Islamic—select elements from distinct artistic traditions shaped the architectural vocabularies of local monuments to surprising results. This is especially evident in the monastic churches (or katholika) of the twelfth through the sixteenth centuries from regions such as Serbia, Bulgaria, and the Romanian principalities of Wallachia and Moldavia. This article considers the compound visual and architectural vocabularies of select katholika built under princely patronage in Eastern European zones of generative creativity during the medieval period that reflect contemporary dynamics of cultural contacts in certain regions, and also demonstrate the delicate dialogue between the visual and the political dimensions of princely patronage in the ecclesiastical sphere at key historical moments. The analysis relies on the formal features of the monastic churches and their spatial articulations, as it seeks to demonstrate that stylistic pluralism persisted, to various degrees, in the architecture of Eastern European churches, and katholika in particular, well into the sixteenth century.

Published in sITA volume 4 (2016), pp. 135-151.
Download full article: 09_Sullivan.pdf
* * *

Romanian translation:
Pluralism architectural de frontieră
Eclectismul vizual al bisericilor monahale medievale din Europa de Est

De-a lungul Evului Mediu, regiunile din jurul Munţilor Carpaţi şi din nordul Peninsulei Balcanice s-au găsit la marginea Imperiilor Romane de Răsărit şi de Apus. Aflându-se la punctul crucial de întâlnire a diverse culturi—occidentale, bizantine, slave şi chiar islamice—diferitele elemente ale unor tradiţii artistice distincte au format vocabularul arhitectural al monumentelor locale, cu rezultate surprinzătoare. Acest lucru este evident mai ales în bisericile monahale (sau katholika) construite între secolele al XII-lea şi al XVI-lea în regiuni ca Serbia, Bulgaria şi Principatele Române, Ţara Românească şi Moldova. Articolul de faţă tratează retorica vizuală şi arhitecturală a câtorva biserici monahale construite sub patronaj princiar, în zone generatoare de creativitate din Europa de Est în timpul perioadei medievale, care reflectă dinamica contemporană a contactelor culturale din anumite regiuni; de asemenea, încearcă să sublinieze dialogul delicat dintre dimensiunile vizuale şi politice ale patronajului domnesc din sfera bisericească. Analiza se bazează pe caracteristicile formale şi pe articularea spaţială a bisericilor monahale, propunându-şi să demonstreze că pluralismul stilistic a persistat, în grade diferite, în arhitectura bisericilor din Europa de Est, şi katholika în special, până în secolul al XVI-lea.

Prima parte a textului prezintă o imagine de ansamblu a diversităţii stilistice a bisericilor monahale medievale sârbe şi bulgare. Primele două exemple datează de la începutul domniei marelui voievod Stefan Nemanja (reg. 1166-1196.): Biserica Sf. Nicolae de la Kursumlija (construită între 1166 şi 1168) şi Biserica Sf. Gheorghe din mănăstirea Djurdjevi Stupovi, terminată între c.1166 şi c.1170. Aceste două biserici dispun de faţade vestice romanice, cu turnuri masive care duc spre interiorul bisericii şi urmează tradiţii bizantine în formă şi construcţie. Cu toate acestea, vocabularele vizuale eclectice ale bisericilor Sf. Nicolae la Kursumlija şi Sf. Gheorghe din Djurdjevi Stupovi — aducând împreună forme arhitecturale bisericeşti de tradiţie bizantină şi forme romanice, occidentale în concepţie — sugerează că, cel puţin în a doua jumătate a secolului al XII-lea, se ţeseau legături artistice şi culturale între Serbia şi Constantinopol, alte centre bizantine, precum şi regiuni din sfera culturii creştine occidentale, cum ar fi Sicilia şi Ungaria.

Monumente ecleziastice, în special bisericile monahale, a căror retorică vizuală derivă din diferite tradiţii, există şi în alte regiuni ale Europei de Est. Exemplele din Serbia datează din timpul dinastiei Nemanjic (1166-1371), dar monumentele bisericeşti de mai târziu din Serbia şi din regiunile învecinate sunt, în mod similar, eclectice în ceea ce priveşte sursele. Acelaşi lucru îl demonstrează katholika construite în al doilea Imperiu Bulgar (1186 până la începutul secolului al XV-lea), precum Biserica celor Patruzeci de Mucenici din oraşul Veliko Târnovo, construită de Ţarul Ivan Asen al II-lea (reg. 1218–1241) pentru a servi ca mausoleu regal şi pentru a-i marca victoria în bătălia de la Klokotniţa din 1230. Corpului principal al bisericii, de forma unei bazilici cu o navă centrală şi două nave laterale, i s-au adăugat un exonartex mare, precum şi porticuri laterale cu arcade de-a lungul faţadelor de nord şi de sud, mai mici în înălţime decât restul bisericii. Aceste adaosuri au fost concepute astfel încât, privind din exterior, să amplifice vizual structura de tip bazilică a bisericii.

Ultimele exemple sunt extrase din sfera culturală a Moldovei din a doua jumătate a secolului al XV-lea şi prima jumătate a secolului al XVI-lea. Aceste biserici monahale moldoveneşti prezintă cele mai interesante contraexemple în raport cu monumentele din Serbia şi Bulgaria. În bisericile mănăstireşti sârbe şi bulgare formele arhitecturale şi stilistice occidentale apar în principal în jurul faţadelor vestice ale clădirilor şi sunt evidente în formele generale exterioare ale monumentelor. Bisericile monahale construite la nord de Dunăre, şi mai ales în Moldova, prezintă forme arhitecturale şi decorative occidentale, alături de forme bizantine şi locale, cu o valenţă vizuală distinctă. Contactele directe care, în timpul lungii domnii a lui Ştefan III „cel Mare” (reg. 1457– 1504), se extindeau între Moldova şi regiunile învecinate (Transilvania, Ungaria şi Polonia) pot explica diversele limbaje arhitecturale ale monumentelor ecleziastice şi laice din această zonă, care încorporează forme arhitecturale occidentale alături de tradiţiile de construcţie bizantine şi locale, cu rezultate inedite.

Acest studiu încearcă să demonstreze, pe de o parte, că pluralismul stilistic a persistat, în grade diferite, în arhitectura bisericilor medievale din Europa de Est, şi în special înkatholika, până în secolul al XVI-lea. Pe de altă parte, cercetarea abordează noţiunea de pluralism arhitectural şi problemele prezentate de clădirile bisericeşti în care este prezentă o asemenea retorică vizuală eclectică. Studiul progresează cronologic şi se concentrează asupra unor biserici monahale din Serbia şi Bulgaria, construite între finalul secolului al XII-lea şi începutul secolul al-XIV-lea, precum şi asupra evoluţiilor arhitecturale evidente în arhitectura monahală din Moldova — monumente ecleziastice care au adoptat noi forme vizuale începând din a doua jumătate a secolului al XV-lea. Deoarece ansamblurile monahale ortodoxe întemeiate de patroni princiari au devenit în Evul Mediu centre dinamice cu dimensiuni spirituale, culturale, politice, şi economice, acestea sunt un subiect potrivit pentru acest fel de investigaţii. De fapt, inovaţiile arhitecturale au avut loc iniţial în sfera monahală, fiind folosite şi transformate ulterior la alte tipuri de monumente ecleziastice.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 4 / 2016
Marginalia.
Architectures of Uncertain Margins
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)