Reclaiming a Land of Overlapping Frontiers
The Romanian Seaside until the 20th Century

Irina Băncescu
PhD, Assistant Professor, “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism, Bucharest, Romania

Keywords: Romanian seaside; tourism; balneotherapy; Constanţa; waterfront; collective imaginary; city image

Abstract:

This research focuses on the marginal condition of the north-west Black Sea coast, until the beginning of the 20th century. Remote and uncertain, this piece of land was located at the extremities of dominant empires and frequently at the centre of political disputes. Bordering a stormy sea that could bring both friends and enemies into its poorly defended harbours, completely isolated from the mainland by the Danube and by the hostile and deserted Dobrudja steppe, this strip of coast struggled to confront its inherent luminal condition. All these overlapping frontiers and social textures slowly determined a hybrid cultural identity, giving it layered meanings, among which its marine condition stood out as a defining feature.

What was the role of the sea in shaping the symbolic identity of Constanţa? Does its imaginary have any consequences on the urban fabric? Even if, as Charles King says, the images and their mental associations might not be that obvious, they do exist and this article tries to highlight the importance of the sea as a defining agent of local history, synthetically exposing the story of the becoming of the coastal landscape. By framing a cultural perspective on this borderland, the study retraces the gradual processes of discovery, construction and identification with the seascape, highlighting social, cultural, economic and politic effects. By alternating objective analysis with subjective views such as testimonials from travellers and locals with various professional backgrounds, the text proposes a concise critical reading of both the physical context of the seaside and the cultural imaginary that impregnated it, from distant contemplation to the pragmatic invention of beach practices.

A series of economic and political events during the second half of the 19th century turned the Romanians’ face towards the sea: Dobrudja and the Black Sea officially attracted the attention of authorities, elites and the entire society. The text focuses on this temporal interval when significant changes took place on the Black Sea shore, and follows its transformation until the beginning of World War I. The case study is Constanţa, as it successfully embodied all the contrasts and changes taking place during this period.

Published in sITA volume 4 (2016), pp. 83-102.
Download full article: 06_Bancescu_ZSxPqjm.pdf
* * *

Romanian translation:
Recuperarea unui ţinut al frontierelor
Peisajul litoral românesc până la începutul secolului al XX-lea

Pornind de la tema acestui număr al revistei sITA, ne întrebăm ce ar putea fi mai izolat şi mai nesigur în termeni de margine / limită / graniţă ca malul de nord-vest al Mării Negre până către începutul secolului al XX-lea? Situată în extremităţile celor două mari imperii dominante din zonă, aflată frecvent în centrul unor dispute politice, mărginind o mare furtunoasă ce putea aduce pace sau război în fragilele sale porturi şi complet izolată de restul continentului prin bariera Dunării şi prin stepa dobrogeană ostilă şi pustie, această zonă de coastă s-a străduit din răsputeri să îşi înfrunte propria natură, cea de limită: în definitiv, marginea unei margini.

În cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o serie de evenimente economice şi politice vor întoarce faţa României către mare: Dobrogea şi Marea Neagră intră în mod oficial în atenţia autorităţilor, elitelor şi apoi a marelui public. Care au fost principalele etape de asimilare a malului mării? Cum participă marea la construcţia identităţii simbolice a oraşului Constanţa? Pornind de la imaginarul colectiv, textul încearcă să evidenţieze importanţa mării ca agent principal de definire şi condiţionare a istoriei urbane locale. Este povestea unei împrieteniri treptate cu acest peisaj neglijat, considerat neprietenos şi neatrăgător, este povestea devenirii şi transformării acestui teritoriu unde se intersectează puternice frontiere fizice şi politice. Aceste limite care se suprapun variilor texturi sociale au determinat treptat o identitate culturală hibridă, înzestrând-o cu straturi de semnificaţie între care cea marină este definitorie. În acest sens, textul propune o lectură critică a procesului gradat de descoperire, construcţie şi identificare cu peisajul marin, de la estetica contemplaţiei până la practicile balneare.

Studiul se concentrează pe un interval temporal caracterizat de transformări semnificative ale coastei, urmărindu-i evoluţia mai ales de la jumătatea secolului al XIX-lea până către începutul Primului Război Mondial. Inevitabil, studiul de caz este oraşul Constanţa, deoarece acest loc înglobează toate contrastele şi schimbările acumulate în această perioadă. Pentru conturarea veridică a imaginarului epocii sunt folosite mărturii ale călătorilor străini sau români, ale specialiştilor din varii domenii sau ale localnicilor, preluate din publicaţii de epocă sau din documente de arhivă.

Textul este structurat în mai multe părţi ce investighează temele amintite de la general către local, încercând să extragă către final câteva idei tari în legătură cu evoluţia acestui loc de graniţă:

Despre ideea de limită între mare şi uscat propune o privire generală asupra conceptelor de margine / limită / front la apă, relevând ambiguitatea conceptuală a acestei tipologii spaţiale, dar şi complexitatea semnificaţiilor pe care le acumulează în timp.

Dorinţa de ţărm în imaginarul occidental. Evoluţia peisajului litoral explorează sintetic evoluţia şi valenţele conceptului de peisaj litoral în societatea occidentală. Odată cu “invenţia mării” în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, când fenomenul Grand Tour era la apogeu, marea intră în atenţia societăţii europene occidentale, întâi ca obiect de contemplaţie („dorinţa de ţărm”, fenomenul „vedutei”), apoi ca metodă de tratament recomandată de medicina vremii, pentru ca în final să ajungă să reprezinte un mediu al relaxării în natură (soare, mare, nisip), dar şi al distracţiilor mondene, al modei, al turismului emergent şi al relaţiilor sociale productive.

Marea nu ca limită, ci ca legătura cu lumea propune o privire dinspre mare şi nu dinspre uscat, subliniind importanţa legăturilor maritime de-a lungul timpului. Pentru o lungă perioadă, Marea Neagră a fost singurul mediu de comunicare al oraşului Constanţa, ce şi-a extras din schimburile comerciale şi cultural seva vitală. Treptat, în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, portul devine un important nod de legătură şi dinspre uscat, şi va fi descris în numeroase memorii de călătorie.

Farmecul Mării Negre. Litoralul şi ‘hinterlandul’ său în imaginarul colectiv al epocii oferă o privire fugară asupra modului în care era văzut ţărmul mării la Constanţa şi a felului în care această perspectivă se schimbă sub influenţa factorilor de modernizare; aceştia provin din domeniul politic (întregirea ţării), economic (construcţia infrastructurii de transport, dezvoltarea portului comercial), social (elite care vin pentru băi de mare, turism, tratament, vacanţă, viaţă mondenă), cultural (artişti, scriitori) etc.

Marea şi portul său în discursurile politice despre modernizare situează politic chestiunea dezvoltării portului şi a infrastructurii sale şi încearcă să evidenţieze importanţa colosală acordată modernizării acestui ţinut de margine: fragmentele citate evocă tensiunile politice ale vremii în legătură cu această problemă.

Turismul şi asimilarea publică a frontului la apă pune în lumină legăturile directe dintre factorii modernizatori şi apariţia culturii balneare la Constanţa. Odată realizată legătura fizică cu restul ţării prin reţeaua de căi ferate şi mai ales după inaugurarea podului peste Dunăre în 1895, coasta izolată se preschimbă în teren fertil de absorbţie culturală sub influenţa atitudinilor diferiţilor vizitatori. Astfel, deja consolidata cultură balneară din Occident se infiltrează treptat pe ţărmul Mării Negre, schimbând complet mentalităţi şi locuri. În acest sens, subcapitolul Infrastructura marginii spre mare punctează şi detaliază diferite aspecte urbane care sunt în directă legătură cu viziunea modernizatoare ce determină transformările economice, sociale şi culturale ale oraşului.

Prin exemple la nivel urban, arhitectural, sau prin surprinderea unor detalii sociale, Naţional versus local încearcă să creioneze balanţa dintre implementarea de sus a valorilor naţionale /occidentale şi durabilitatea celor locale / balcanice. În continuarea acestei teme, Rezilienţa marginii subliniază inerţia şi rezistenţa în timp a caracterului marginal al acestei zone periferice, caracter accentuat şi îmbogăţit şi de aportul unor actori cu identităţi culturale diferite, veniţi în căutarea sălbăticiei, plăcerii, exoticului.

Dacă până spre sfârşitul secolului al XIX-lea Constanţa privea către mare şi către variatele influenţe culturale aduse de ea, oraşul şi-a întors apoi în mod sistematic faţa către uscat, fiind înglobat treptat în spaţiul naţional românesc ce îi va nivela variatele identităţi culturale. Rezilienţa marginii este în cele din urmă anulată şi singura frontieră rămasă este cea naturală, dintre uscat şi apă.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 4 / 2016
Marginalia.
Architectures of Uncertain Margins
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)