Making the Brain of the System Mad. Or Not
Critical Encounters between Marginal Practices and Their Narrated Self

Valeria Federighi
Politecnico di Torino, Dipartimento di Architettura e Design

Keywords: Patio and Pavilion; informal architecture; Grille Mahieddine; Reporting from the Front; Torre David

Abstract:

Practices of architecture, which are by their very ambition marginal to the discipline – such as declaredly transgressive practices and practices that tackle the informal dimension of the built environment – are occasionally (though strategically) appropriated by the grand narrative of mainstream architectural discourse. The effect of this transition is twofold: on the one hand, it produces a consistent increase in the impact of these practices by virtue of their enhanced visibility; on the other, the contradictory side to challenging the discipline from within its boundaries is evident, as the paradox of dissidence is that its success is “secured by the annihilation of itself”. The paper will analyze two such instances of appropriation - the Patio and Pavilion installation at Whitechapel Art Gallery in 1956, and the Torre David/Gran Horizonte at the Venice Biennale in 2012, and unpack its effects both on the practices themselves and on the disciplinary discourse.

Published in sITA volume 4 (2016), pp. 25-34.
Download full article: 02_Federighi.pdf
* * *

Romanian translation:
Cum înnebuneşte creierul sistemului. Sau nu
Întâlniri critice dintre practici marginale şi imaginile lor narative

În contextul dezbaterilor profesionale internaţionale dominate de Bienala de la Veneţia din 2016, îngrijită de Alejandro Aravena şi orientată spre explorarea relaţiei dintre centrul disciplinei şi variatele ei „fronturi”, lucrarea de faţă se naşte din fascinaţia arhitecturii pentru tot ceea ce rezidă în afara ei şi urmăreşte felul în care această fascinaţie devine manifestă în două abordări curatoriale. Deşi depărtate în timp şi intenţii metodologice, cele două cazuri împărtăşesc unele caracteristici care deschid căi de interpretare şi reflecţie comune.

Primul caz este cel al instalaţiei Patio and Pavilion de Alison şi Peter Smithson, Eduardo Paolozzi şi Nigel Henderson, prezentă în germinala expoziţie This is Tomorrow, organizată de Theo Crosby la Whitechapel Gallery din Londra în 1956. Bucurându-se inclusiv de suportul critic al lui Reyner Banham, Patio and Pavilion este mai degrabă recunoscută pentru cristalizarea unor caracteristici ale stilului care începea deja să fie cunoscut sub numele de Noul Brutalism, aşa cum lucrarea lui Hamilton din aceeaşi expoziţie, Just what is it that makes today’s home so different, so appealing?, a devenit prima lucrare reprezentativă a Pop Art; în interpretarea unor cercetători precum Zeynep Çelik sau Ben Highmore, această lucrare ilustrează descoperirea şi aproprierea aşezărilor informale ca temă a câmpul disciplinar al arhitecturii. De altfel, Alison şi Peter Smithson participaseră la CIAM IX din Aix-en-Provence, alături de alte grupuri de tineri arhitecţi care pledau pentru acceptarea aşezărilor improvizate ca sursă de cunoaştere profesională, prin grile precum cele prezentate de GAMMA (Groupe d’Architectes Modernes Morocaines) sau CIAM-Alger pentru studiul fenomenului bidonville. În acelaşi timp, arhitectura era influenţată de tendinţe ale informalului care au schimbat treptat felul în care se înţelege procesul de producţie artistică. Preluată de domeniul arhitecturii, această modificare de proces a introdus o contradicţie evidentă, negând tocmai acel element care defineşte activitatea arhitectului, şi anume proiectul. Patio and Pavilion pare să se dezvolte la confluenţa acestor două fascinaţii interdisciplinare, una pentru aşezările informale, iar alta pentru arta informală, şi pare să se împlinească sub greutatea unei asemenea poziţii contradictorii.

Al doilea caz discutat în lucrare este instalaţia Torre David-Gran Horizonte de Justin McGurik, Urban Think Tank şi fotograful Iwan Baan, distinsă cu Leul de Aur la Bienala de la Veneţia în 2012. Instalaţia este o interpretare a „slum-ului vertical” al Turnului lui David (Torre de David) din Caracas, prezentând fotografii ale clădirii neterminate şi ocupate de o comunitate informală. Pavilionul conţinea şi o cantina, ce servea drept popas pentru vizitatorii care deveneau astfel parte din expoziţie. La fel ca în cazul grilelor nord-africane şi a lucrării Patio and Pavilion, dimensiunea proiectului se retrage pentru a lăsa loc observaţiei: mediul informal apare mai degrabă ca obiect de studiu, decât ca ceva asupra căruia se poate acţiona. În fiecare dintre aceste cazuri există o propunere tentativă de proiect, dar aceasta ocupă un loc secundar în raport cu dimensiunea analitică. Printre altele, Torre David-Gran Horizonte are meritul de a fi asigurat includerea chestiunilor marginale în discursul arhitectural dominant. Acest lucru se datorează inclusiv vizibilităţii şi statutului consolidat al spaţiului în care a fost expus – căci Bienala de la Veneţia este recunoscută ca barometru al discursului disciplinar internaţional. Neutralitatea „cubului alb” oferit de spaţiul galeriei permite expunerea unei practici sociale complexe şi, în jurul acesteia, abordarea vechii dezbateri dintre pledanţii pentru rolul politic al arhitecturii şi apărătorii retragerii pe terenul solid al disciplinei. Exploatarea discursului dominant, instituţional, oficial, urmărind „să înnebunească sistemul”, pare o strategie productivă: de la Grila Mahieddine la Patio and Pavilion, sau de la Torre David – Gran Horizonte la Reporting from the Front, toate aceste proiecte au reuşit – cel puţin – să evite căderea în irelevanţă.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 4 / 2016
Marginalia.
Architectures of Uncertain Margins
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)