The Architectural Image of Kiev’s Central Square as a Symbol of National Identity

Olena Oliynyk
Arch., Prof., PhD., Chief of Interior Design Department, National Aviation University, Kiev, Ukraine

Keywords: architectural history; national identity; city image; public spaces

Abstract:

The epicenter of all large-scale radical protests in modern Ukraine has been Kiev’s central square, called Maidan Nezalezhnosti (Independence Square). Ten years ago, during the Orange Revolution of 2004, the Ukrainians stood their ground on the Maidan after a rigged election. The more recent events, which rallied the nation even more, have made Maidan a generic name synonymous with freedom and dignity.

The architectural history of the place has played an important role in the formation of the Ukrainian national identity.

National identity is the key component of any state’s national idea and the state itself. In architecture, features of identity manifest themselves in the formation of the main public spaces and the appearance of built-up areas. Urban spaces embody society’s values. This means that in the process of its development, it is essential to ensure the conservation of the city’s identity.

This is why the main objective of Ukrainian society at the moment is to assert its own identity and create its own imagery. Therefore, public zones of the capital of a democratic country should be transformed to emphasize its democratic character and perform other socially important functions.

The visual image of the Independence Square and the Maidan as a catchword have become a symbol of the just struggles of a nation and its self-identification process. Now it is up to architects to underscore its meaning with architectural means.

Published in sITA volume 3 (2015), pp. 81-92.
Download full article: 06_Oliynyk.pdf
* * *

Romanian translation:
Imaginea arhitecturală a pieţei centrale din Kiev ca simbol al identităţii naţionale

Epicentrul tuturor protestelor importante din istoria modernă a Ucrainei a fost piaţa centrală din Kiev, Maidan Nezalezhnosti (Piaţa Independenţei). Acum zece ani, în timpul Revoluţiei Portocalii din 2004, ucrainenii şi-au apărat aici drepturile în urma unor alegeri falsificate. Recentele evenimente care au reuşit să coaguleze o parte şi mai numeroasă a populaţiei Ucrainei în jurul unui ideal au transformat Maidanul într-un sinonim internaţional al libertăţii şi demnităţii. Istoria arhitecturii locului a jucat un important rol în conturarea identităţii naţionale ucrainene.

Articolul punctează principalele momente ale evoluţiei Maidanului, de la începuturile sale medievale şi prefacerile care-l apropie în mod semnificativ de dezvoltările central şi vest-europene. Mai apoi, în urma Revoluţiei Ruse şi ocupării Ucrainei de către bolşevici, spaţiul central al Kievului îşi schimbă întâi denumirea, urmând să-şi modifice ulterior şi configuraţia în urma unui proiect menit să facă loc centrului care să reprezinte puterea politică instalată şi, implicit, direcţia urmărită de noul regim. Ca urmare a acestei schimbări politice, cea mai mare parte a vechiului centru ar fi urmat să fie demolată, însă cel de-al Doilea Război Mondial a întrerupt punerea în operă a acestor planuri. Astfel, chiar dacă proiectul centrului politic din anii 1932-1934 prevedea demolarea multor clădiri reprezentative ale centrului oraşului, singurul ansamblu care a fost demolat este cel al mănăstirii Sf. Mihail. Ulterior, ocuparea nazistă şi luptele de rezistenţă ajung să distrugă o mare suprafaţă a vechiului centru, lăsând astfel loc pentru o nouă viziune asupra Kievului. Un nou concurs este lansat în 1944 (înainte de finalul războiului) ca urmare a căruia noul centru îşi schimbă în mod radical scara.

Cu toate acestea, principalele caracteristici ale acestui laborios proces de formare sunt persistenţa unor clădiri publice din etape de dezvoltare anterioare, şi suprapunerea martorilor acestor etape evolutive, în aşa fel încât se poate argumenta cum actuala Piaţă a Libertăţii nu este rezultatul unui moment abrupt de reconstrucţie, ci cel al unui mai lent proces de distilare a identităţii istorice naţionale, turnat în formele arhitecturii noi şi vechi a oraşului.

Configuraţia pieţei suferă noi modificări şi de-a lungul anilor care au urmat. Articolul urmăreşte în acelaşi timp modificările toponimiei, pe cele ale obiectelor de arhitectură şi pe cele ale amenajărilor spaţiilor publice ale centrului oraşului, ajungând inclusiv la foarte recentele evenimente care au marcat devenirea contemporană a Ucrainei. Lucrarea ridică întrebări cu privire la evoluţia acestui important spaţiu public în ultimii ani, pe care o priveşte critic şi o plasează în continuitatea transformărilor pe care le-a suferit de-a lungul istoriei. Prin aceasta, cercetarea trasează contururile istorice ale acestui spaţiu încărcat din punct de vedere politic, cumulând semnificaţii aparte deopotrivă pentru comunitatea locală – a Kievului sau a Ucrainei – şi la nivel internaţional.

Suma temelor pe care articolul le tratează devine cu atât mai urgentă cu cât centrul Kievului a făcut recent obiectul unui important concurs internaţional de arhitectură a cărui miză (aşa cum o trădează şi titlul – „Teritoriul demnităţii”) a fost chiar problematizarea devenirii acestui loc pivot al istoriei vechi şi noi a Ucrainei. În acest context identitatea naţională ca o componentă cheie a ideii de naţiune şi, prin aceasta, a statului însuşi capătă o nouă relevanţă.

Finalizat la începutul anului 2015, acest concurs susţine maniera în care identitatea naţională ajunge să influenţeze deopotrivă modul în care se construiesc principalele spaţii publice ale oraşului şi suprafaţa vizibilă a principalelor clădiri publice, în măsura în care oraşul şi arhitectura ilustrează valorile societăţii. Având în vedere aceste premise, importanţa păstrării acestei identităţi naţionale – prin clădirile şi spaţiile publice care o reprezintă – de-a lungul procesului de dezvoltare a unei aşezări capătă noi valenţe în contextul politic ucrainean. Acesta este şi motivul pentru care unul dintre principalele obiective ale societăţii ucrainene contemporane este afirmarea identităţii sale şi chiar crearea unei iconografii proprii. Ca atare, întrebările pe care acest concurs le ridică se referă la maniera în care ar trebui transformate spaţiile publice ale capitalei unei ţări democratice astfel încât să întărească caracterul lor democratic, alături de îndeplinirea altor funcţii importante din punctul de vedere al societăţii.

Imaginea Pieţei Independenţei şi cuvântul Maidan au devenit simboluri ale demersului îndreptăţit al unei naţiuni în căutarea unei noi identităţi. Ultimul act al devenirii acestui spaţiu în contemporaneitate plasează această problematică în câmpul profesional al arhitecturii şi evaluează cum se achită arhitecţii zilelor noastre de sarcina de a sublinia aceste înţelesuri.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 3 / 2015
De Urbanitate.
Tales of Urban Lives and Spaces
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)