Building Urbanity in Bucharest

Hanna Derer
Dr. Habil., Professor, “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism, Bucharest
Translation: Magda Teodorescu

Keywords: urban image; planned and spontaneous development; urban fabric; building regulations; density; Bucharest

Abstract:

The way Bucharest has been seen by Central and Western Europeans has always been important for the modern development of the city, especially since its character has for a long time been considered as having less of a town and more of a village. Likely, this peculiar opinion (together with other material conditions) has been at the basis of the apparent unconditional adoption of models and features specific to the Western standard, starting with the second half of the 19th century. The same opinion has also been shared by the inhabitants.

This paper describes the evolution of two old streets in Bucharest, thus offering samples of the specific transformation undergone by the whole city from a spontaneous to a regulated type of development; it is a testimony to a nuanced process where partial adjustments simultaneously modernized the city without changing it completely and succeeded in shaping its own, genuine personality. The two case studies are based on larger researches meant to substantiate future interventions in the protected areas of the city; they approach the issue of the urban tissue as a feature of urbanity (the urban tissue being seen as the physical form taken by local urban culture). The case studies focus on the changes in urban fabric at the advent of modern planning, and on the manner these changes are mirrored in the urban image. This option is motivated not only by the fact that, usually, most of the judgments on a town are defined simply by the way in which it is seen, but also by the imminence of the moment, as Bucharest is once again about to change its looks, primarily on the account of real estate speculations tending to dramatically increase building density.

Published in sITA volume 3 (2015), pp. 48-63.
Download full article: 04_Derer.pdf
* * *

Romanian translation:
Construind urbanitatea în Bucureşti

Faptul că adesea Bucureştiul a fost (şi în continuare este) perceput într-un mod mai puţin măgulitor este determinat probabil în bună măsură (şi) de compararea sa cu oraşele din centrul şi din vestul Europei. Obligată timp de secole să se orienteze către Orient, capitala Ţării Româneşti, mai apoi a Principatelor Unite şi, în fine, a României, s-a dorit şi se doreşte aşezată în Apus, încît comparaţia menţionată a devenit nu doar inevitabilă, ci şi de înţeles.

Această perspectivă însă ignoră deficienţele care grevează inerent alăturarea unor categorii de aşezare fundamental diferite ca evoluţie istorică premodernă şi din etapa timpurie a modernităţii. Unul din aceste două tipuri este format de localităţile a căror existenţă a fost determinată timp de secole de prezenţa unui sistem defensiv înconjurător, care le-a obligat de timpuriu la un ţesut dens, inclusiv din punctul de vedere al reglementărilor menite să îl controleze şi, deci, al vizibilităţii acestora în realitatea construită. La polul opus, genul de aşezare lipsită de corsetul ferm al zidurilor de apărare, şi deci liberă sau eliberată de constrîngerile aferente, a avut posibilitatea de creştere nestingherită, fără limite materiale create de mîna omului pentru a nu fi depăşite (decît cu preţul unor eforturi consistente) şi, cu atît mai mult, fără alte feluri de impuneri, precum restricţiile, regulile şi legile dedicate construirii.

Defectul major care rezultă din compararea acestor două categorii de localităţi rezidă în riscul ridicat ca cele care fac parte din cea de-a doua să nu fie considerate cu adevărat oraşe, atît din cauza densităţii reduse a fondului construit, cît şi din cauza evoluţiei (dacă nu spontane) aparent spontane. În acest tip de aşezare, intervenţiile dirijate asupra ţesutului sunt mai puţin vizibile şi lizibile datorită faptului că ele se adresează unei suprafeţe considerabile şi, simultan, sensibil mai puţin unitare decît în cazul aşezărilor concentrate. Pe scurt, unor astfel de localităţi li se neagă existenţa urbană, deci urbanitatea – adică parte sau tot din ceea ce aparţine oraşului.

Printre aceste aşezări se numără şi Bucureştiul, dintotdeauna „acuzat” de o densitate redusă a fondului construit precum şi de o evoluţie istorică ce s-a desfăşurat pînă după debutul secolului al 19-lea mai degrabă în mod spontan decît reglementat şi, ca urmare, dintotdeauna comparat frecvent cu un sat (sau cu o aglomerare de sate), chiar şi de către admiratori fervenţi. Pe de altă parte, chiar şi numai o analiză superficială a evoluţiei istorice a ţesutului urban, de exemplu pe strada Mântuleasa sau pe Calea Dorobanţi, precum şi a rezultatelor sale vizibile, lizibile şi tangibile ce pot fi percepute in situ, dezvăluie calităţile reale ale unei dezvoltări desfăşurate cu minime corecţii dirijate, între care şi flexibilitatea necesară pentru a integra tipuri de intervenţii derivate din principii geometrice severe şi dintr-o planificare strictă.

Trebuie subliniat faptul că, foarte probabil, măcar parte din calităţile respective au fost recunoscute ca atare chiar şi de perioada interbelică, una din cele mai critice faţă de Bucureştiul „spontan”. Ca urmare, nu arareori, Bucureştiul „rural”, se dovedeşte cel puţin la fel de ordonat şi logic ca cel „controlat” şi, mai mult, permite o creştere a densităţii fondului construit prin mijloace similare cu cele specifice oraşelor central- şi vest-europene, fără să îşi piardă propria identitate ci, dimpotrivă îmbogăţind-o şi conferindu-i un caracter aparte. În Bucureşti, trecerea de la etapa devenirii spontane la cea a dezvoltării reglementate nu a luat forma unei forma unei stratificări precise, în care privirea retrospectivă poate distinge clar fiecare orizont istoric, net separat de celelalte. Ca urmare, deşi l-au comparat cu un sat, toţi cei care, dintr-un motiv sau altul, au descris Bucureştiul l-au numit întotdeauna oraş, acceptînd implicit faptul că şi ţesutul rarefiat care a rezultat din evoluţia preponderent lipsită de constrîngeri aparţine oraşului. Urbanitatea, pare să arate Bucureştiul, ia forme mult mai variate decît ne putem imagina.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 3 / 2015
De Urbanitate.
Tales of Urban Lives and Spaces
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)