Created Memories: (Mis)identification of Monuments in Early Modern Rome

Monique Webber
Fellow (Honorary), Classics and Archaeology, University of Melbourne, Australia

Keywords: knowledge; history; urban space and behaviour; articulating the past; formation of the city

Abstract:

The ancient was palpable in early modern Rome. Recreated in visual and literary culture, the city of the emperors was traversed alongside that of the present. In an era of antique revival and cultural tourism, affinity with the city’s past became integral to the identity of Rome’s citizens and visitors. Yet in an environment where the artistic and literary evidence of monuments was more readily accessible than the physical, mistakes in identification were not uncommon. Using as a case study the Augustan era Ara Pacis Augustae, this article demonstrates that such inaccuracies were not unimportant. Disjunction of the intellectual record with a largely unknown site engineered a false memory of the monument. This created a subjective, yet potent, urban experience and practice. Disseminated in popular texts, inaccurate intellectual formation of urban artefacts impacted not only upon the ghosted ancient Rome, but also the early modern landscape. This article presents a new insight into the power of the historical lens to inform understanding and creation of the early modern city.

Published in sITA volume 3 (2015), pp. 34-47.
Download full article: 03_Webber.pdf
* * *

Romanian translation:
Amintiri fabricate: identificarea (eronată) a monumentelor în Roma modernă timpurie

Anticul era palpabil la începutul Romei moderne. Recreat în cultura vizuală şi literară, oraşul împăraţilor era parcurs împreună cu cel prezent. Într-o eră a renaşterii anticului şi a turismului cultural, afinitatea cu trecutul oraşului a devenit parte integrată identităţii cetăţenilor Romei şi vizitatorilor ei. Totuşi, într-un mediu în care mărturiile artistice şi literare ale monumentelor erau mai uşor accesibile decât cele fizice, identificările eronate nu erau rare. Folosind ca studiu de caz monumentul Ara Pacis Augustae din perioada lui Augustus, acest articol demonstrează că lipsa de acurateţe nu e de neglijat. Altarul a fost ridicat în onoarea împăratului Augustus in 13-9 î.Hr. La începutul perioadei moderne, altarul era de mult timp îngropat sub nivelul ridicat al Campus Martius. Cu toate acestea, sub farmecul Antichităţii, papalitatea s-a autoproclamat în rol de nou Augustus şi Roma a devenit destinaţia aleasă atât de artiştii, scriitorii, arhitecţii şi erudiţii lumii cât şi de turişti culturali şi diletanţi. Deşi Ara Pacis era fizic inaccesibilă, ea nu era nici uitată de memorie, nici pierdută pentru oraş.

Ridicată în slăvi ca monument construit de veneratul Augustus, Ara Pacis apărea în ghiduri turistice şi în dezbaterile despre oraş ca un ideal al trecutului, în ciuda faptului că amplasamentul său era necunoscut. Deşi aveau acces doar la o parte infimă din mărturiile antice despre altar, scriitorii moderni timpurii şi comentatorii au înţeles importanţa sa în Antichitate şi au încercat să o transpună într-o experienţă contemporană. Aceasta nu se limita la interacţiunea cu oraşul. Amintirea monumentului căpăta forţă în rolul de concept folosit pentru o mai bună înţelegere şi chiar reexaminare a trecutului. Altarul s-a transformat într-o platformă pentru explorarea şi confruntarea ideilor în interiorul Romei şi în afara ei. Astfel, a devenit nu doar un participant activ în cunoaşterea contemporană, ci – în acest context al renaşterii şi reinterpretării - şi în înţelegerea contemporană a sinelui şi a oraşului. Altarul a fost descoperit când un palazzo din centrul Romei a fost renovat. Deşi nu a fost identificat ca Ara Pacis, a primit aprecieri pentru frumuseţea şi vechimea sa încă de când a fost găsit pe sit; basoreliefuri de pe altar au atins repede un statut similar monumentului din care proveneau (fapt încă necunoscut la începutul perioadei moderne). În timp ce amintirea monumentului Ara Pacis rămânea în trecut, basoreliefurile sale au fost împrăştiate în alte locuri din Roma sau Italia. Analiza modului în care ele au fost primite şi făcute cunoscute în acest context, în comparaţie cu descoperirea iniţială a basoreliefurilor pe situl antic, ilustrează congruenţa dintre idealizarea antichităţii şi relevanţa pentru contemporaneitate în discursul perioadei moderne timpurii. Fără sit, basoreliefurile au devenit instrumente pentru transmiterea sensului şi prestigiului. Răspândit în texte populare şi imagini, constructul intelectual inexact alcătuit din artefacte urbane a influenţat nu doar imaginea fantomatică a Romei antice, ci şi peisajul modern timpuriu.

La momentul modernismului timpuriu, interacţiunea paralelă între ideile despre Ara Pacis şi situl său – la vreme aceea – neidentificat cristalizează conceptele care sprijină abordările peisajului urban antic-modern. Comparaţia dintre tipurile de interacţiuni cu monumentul real şi cel imaginat accentuează utilitatea universală a unor teme cheie în renaşterea antichităţii. Transferabile chiar şi monumentelor invizibile şi neidentificate, idealuri de statut, frumuseţe şi, mai mult decât atât, relevanţă pentru contemporaneitate sunt ataşate sensului obiectelor şi rolului lor în mediul urban. Urmărind evoluţia acestor analize şi răspunsuri cumulative, înţelegem în profunzime generalizarea clasicismului în societatea modernă timpurie. Separarea conceptului de realitatea fizică ilustrează în schimb dinamica dintre autor şi public în aceste articulări ale trecutului. Atât subiectivitatea, cât şi autoritatea autorului au fost recunoscute şi acceptate în încercarea de a interacţiona tangibil cu trecutul. Din multe puncte de vedere, realitatea a fost subordonată acestei experienţe. Noile moduri de înţelegere a oraşului din prezent şi a viitorului său erau privilegiate, căci acestea erau definite de cei care participaseră la formarea peisajului Romei. Scindarea dintre o inventariere intelectuală şi un sit în mare parte necunoscut a construit o amintire falsă a monumentului. Aceasta a determinat o experienţă şi o practică urbană subiective, dar convingătoare. Acest articol oferă o nouă viziune asupra puterii perspectivei istorice de a documenta înţelegerea şi crearea oraşului modern timpuriu.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 3 / 2015
De Urbanitate.
Tales of Urban Lives and Spaces
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)