Re-viewing and Reimagining Paul Rudolph’s Brutalist Architecture in the USA and Southeast Asia

Anna Dempsey
University of Massachusetts Dartmouth
Ben Youtz
designLAB architects
Kelly Haigh
designLAB architects

Keywords: modern architecture, Paul Rudolph, Brutalism, campus architecture, place-making, concrete

Abstract:

In a recent New York Times article (April 7, 2012), Theodore Dalrymple described late modern expressionist (“brutalist”) buildings as “as absolutely hideous, like scouring pads on the retina.” Paul Rudolph, Walter Gropius’ pupil and the U.S. architect most closely associated with this muscular style, has often been the recipient of such harsh criticism. Although his well-known design for Yale’s Art and Architecture Building (1963) was initially celebrated, by the 1970s Rudolph had vanished from the American “architectural scene.” While he continued to work on select projects such as the Southeastern Massachusetts Technological Institute (which has been largely ignored until Timothy M. Rohan’s 2014 monograph), Rudolph received many of his prominent commissions from Southeast Asian clients. These include the Bond Center in Hong Kong (1984) and the Dharmala Headquarters in Jakarta, Indonesia (1982). One could argue that his Southeast Asian designs represent the “progressive erasure of local and national characteristics” and should be dismissed as first-world incursions into the non-Western landscape.

Such conclusions represent not only a fundamental misunderstanding of modernism as a singular, Euro/North American style, but also of Rudolph’s design philosophy. As this paper will argue, the architect’s designs for SMTI and the Dharmala Headquarters share Rudolph’s sensitivity to social context and urban setting. Rather than erasing local identities, he practised a kind of negotiated modernism—one that reflected his commitment to urbanism and to the local setting. Moreover, as the authors argue in the second half of this paper, Rudolph’s Brutalist works readily lend themselves to reinterpretation. They conclude that designLAB’s recent renovation and transformation of SMTI/University of Massachusetts Dartmouth library serves as a model for other brutalist structures in the U.S. and Asia.

Published in sITA volume 2 (2014), pp. 140-162.
Download full article: 07_Jones_Youtz_Haigh.pdf
* * *

Romanian translation:
Reconsiderarea şi reinventarea modernismului brutalist al lui Paul Rudolph în S.U.A. şi Asia de Sud-Est

Potrivit relatării dintr-un articol recent din New York Times (7 aprilie 2012), Theodore Dalrymple descria clădirile realizate în stilul expresionist târziu (“brutalist”) ca fiind “absolut hidoase, asemenea unor sârme de curăţat care zgârie retina.” Paul Rudolph, discipolul lui Walter Gropius şi arhitectul american cel mai îndeaproape asociat cu acest stil robust, a fost şi el destinatarul unor astfel de critici aspre. Cu toate că celebrul său proiect pentru Art and Architecture Building din Yale (1963) a fost iniţial apreciat, până în anii 1970 Rudolph dispăruse de pe “scena arhitecturală” americană. În timp ce continua să lucreze la proiecte selecte cum ar fi Southeastern Massachusetts Technological Institute – SMTI (în mare parte ignorat), Rudolph a primit majoritatea comenzilor din partea unor clienţi din Asia de Sud-Est. Acestea includ Bond Center din Hong Kong (1984) şi sediul Wisma Dharmala din Jakarta, Indonezia (1982). S-ar putea spune că proiectele sale din Asia de Sud-Est reprezintă “ştergerea treptată a caracteristicilor locale şi naţionale” şi că ar trebui respinse, fiind considerate incursiuni ale lumii capitaliste în peisajul non-occidental.

Astfel de concluzii constituie nu numai o înţelegere eronată a modernismului ca un stil european/nord-american unic, ci şi a filozofiei de proiectare a lui Rudolph. Potrivit cercetării de faţă, proiectele arhitectului pentru SMTI şi sediul Dharmala au în comun sensibilitatea lui Rudolph faţă de contextul social şi de cadrul urban. Mai degrabă decât să şteargă identitatea locală, acesta a practicat un tip de modernism negociat care a reflectat angajamentul său faţă de urbanism şi de cadrul local. Mai mult decât atât, după cum susţin autorii, lucrările brutaliste ale lui Rudolph se pretează reinterpretării, iar recenta renovare şi transformare a SMTI / a bibliotecii Claire T.Carney a Universităţii Massachusetts din Dartmouth (UMass Dartmouth), realizată de designLAB, serveşte astfel drept model pentru alte structuri brutaliste din Statele Unite şi Asia.

De la redeschidere, biblioteca UMass Dartmouth a primit recenzii entuziaste din partea studenţilor, a facultăţii şi a personalului. Decanul asistent de la departamentul de servicii al bibliotecii (Catherine Fortier Barnes) relatează: “Persoanele care nu vizitaseră biblioteca vin acum pentru a se întâlni cu alţi oameni în cadrul unor întruniri sociale şi academice.” Aceasta estimează că un număr de trei ori mai mare de oameni folosesc biblioteca în prezent în raport cu situaţia dinaintea renovării, ceea ce a depăşit cu mult aşteptările planificatorilor. În cadrul unui sondaj recent efectuat în rândul studenţilor actuali, reacţia generală faţă de biblioteca transformată a fost în totalitate pozitivă. Studenţii o descriu acum ca fiind “luminoasă, reconfortantă şi îmbietoare”, remarcând faptul că schema cromatică şi iluminatul natural al bibliotecii ar putea servi drept model pentru alte zone din campus. Acest entuziasm renăscut arată că biblioteca transformată conservă un spirit al locului pe care Rudolph şi-l imaginase pentru aceasta. Robert Campbell, critic la cotidianul Boston Globe din Statele Unite, notează: “Este o lecţie despre combinarea dintre vechi şi nou şi obţinerea unui rezultat mai bun decât fiecare în parte...adesea cea mai bună modalitatea de a obţine o clădire nouă este să iei una veche superbă, să o zdruncini puternic şi să o reinventezi pentru o altă eră.”

În perioada transformării bibliotecii UMass Dartmouth, publicul din Statele Unite era angajat într-o dezbatere aprinsă referitoare la soarta unei alte capodopere de-a lui Rudolph: Orange County Government Center (OGCD). Asemănările dintre cele două proiecte sunt izbitoare. La fel ca UMass Dartmouth, OCGD trebuie să fie actualizat pentru utilizatorul secolului al XXI-lea. Aceasta ar include o reconfigurare spaţială, o nouă tehnologie şi o renovare structurală. La auzirea veştii că guvernul local a programat votul final pentru a demola şi a înlocui structura brutalistă a lui Rudolph cu o clădire neo-georgiană, un protest zgomotos a izbucnit din partea comunităţii de arhitecţi şi a multor localnici. În cadrul unei scrisori deschise adresată legislatorilor comitatului în punctul culminant al dezbaterii, designLAB a sugerat comitatului Orange să ia în calcul posibilitatea renovării mai degrabă decât pe cea a demolării sediului acestora. Varianta actualizată a bibliotecii UMass din Dartmouth ar putea servi drept model pentru reinventarea OGCD. În vreme ce viitorul comitatului Orange rămâne neclar din punct de vedere politic, soarta acestui proiect şi a altor structuri modernist-expresioniste târzii şi-ar putea regăsi speranţa în renovarea şi extinderea reuşită a bibliotecii Claire T. Carney a Universităţii Massachusetts din Dartmouth.

Puriştii ca Fred A. Bernstein, care salută renovarea bibliotecii principale dar sugerează că stilul robust al lui Rudolph este în prezent închis într-o “vitrină de sticlă”, conchid că reinventarea de către designLAB a structurii lui Paul Rudolph conferă “brutalismului un impuls…[de vreme ce] Rudolph a proiectat campusul ca un oraş, iar un oraş poate îngloba schimbările unei faţade sau a două.” (Criticii privesc şi Centrul Naţional al Dansului din Paris drept un alt exemplu de arhitectură brutalistă revitalizată cu succes).

Pe scurt, Wisma Dharmala şi alte structuri brutaliste ar putea (şi probabil că multe din acestea ar trebui) să fie actualizate într-un mod creativ pentru utilizatorul şi vizitatorul secolului al XXI-lea. Asemenea bibliotecii renovate a Universităţii Massachusetts din Dartmouth, o reinventare a sediului Wisma Dharmala care ar implica pietonii la nivelul străzii ar putea într-adevăr să dea un “impuls” oraşului Jakarta. O astfel de transformare l-ar mulţumi fără îndoială pe Paul Rudolph, un arhitect care a crezut cu tărie că arhitectura ar trebui să construiască spaţii care favorizează interacţiunea socială şi contribuie la crearea unui spirit al locului.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 2 / 2014
Indigenous Aliens.
Mediators of Architectural Modernity
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)