Rediscovering “The Australian Ugliness”
Robin Boyd and the Search for the Australian Modern

Emma Letizia Jones
B. Des. Arch., M. Arch. (USyd); M.A. (AA), Doctoral Candidate, University of Zürich

Keywords: Robin Boyd; Australian history; twentieth century; modernism; criticism

Abstract:

Some fifty years after the international publication of architect Robin Boyd’s pithy, searing attack on Australia’s landscapes of Modernity The Australian Ugliness, this article will attempt to come to terms with the standpoint of Boyd’s treatise in the wider context of Australia’s absorption of ‘mass-modern’ architecture in the 1950s. The illustrated book was more than a penetrating critique of what made Australia modern; it was also a portrait of a peripheral country deeply ambivalent about its own claims to culture, as well as its reliance on the imported modernisms of Europe and the US. Boyd rejected outright the pervasive signs of a commercial kitsch architectural currency he labelled “Featurism”, and it was characterised by veneers of all sorts: brick veneer construction in the suburbs, brightly coloured plastic veneers in the home, veneers of advertising in the streets, veneers of “Australian character” on an international Western culture. Against this imported Featurism worn as a prettifying mask, Boyd argued for a truly Australian Modern beyond mere cosmetic effects, which he sought through his own architectural projects. For Boyd’s text must be set against his own ambivalent and nuanced take on architecture, which was both cannibalistic (he studied in America, Europe and Japan), and deeply site-specific. For Boyd, the twin activities of writing and practice were a means of teasing out that problem characterised not only as eternally Australian, but also implicit in the very contingency of the modern experience: Can it ever be possible to give valid form to a displaced culture within a usurped, alien landscape?

Published in sITA volume 2 (2014), pp. 94-114.
Download full article: 05_Jones.pdf
* * *

Romanian translation:
Redescoperind “Urâţenia australiană”
Robin Boyd şi căutarea modernului australian

Cincizeci de ani după publicarea internaţională a vigurosului, mistuitorului atac al arhitectului Robin Boyd la adresa peisajelor modernităţii australiene The Australian Ugliness, acest articol va încerca să accepte punctul de vedere al tratatului lui Boyd, în contextul mai larg al absorbţiei arhitecturii moderne de masă în Australia anilor 1950. Cartea ilustrată a reprezentat mai mult decât o critică pătrunzătoare asupra a ceea ce a făcut Australia modernă; a fost, în acelaşi timp, un portret al unei ţări periferice, profund ambivalente privind deopotrivă propriile revendicări ale culturii, precum şi încrederea în modernismul importat din Europa şi Statele Unite.

Boyd a respins categoric semnele generalizate ale întrebuinţării unui kitsch comercial arhitectural pe care l-a denumit “Featurism” şi care era caracterizat prin placări de toate tipurile: placări de cărămidă în suburbii, placări interioare de plastic colorat, placări publicitare pe stradă, placări cu „aspect Australian” peste o cultură internaţional vestică. Împotriva acestor „aparenţe” importate, purtate ca o mască de înfrumuseţare, Boyd a căutat să demonstreze, prin propriile proiecte arhitecturale, o arhitectură modernă autentic australiană, dincolo de efectele cosmetice. Textele lui Boyd trebuie însă comparate cu propria asumare ambivalentă şi nuanţată asupra arhitecturii, deopotrivă canibală (a studiat în America, Europa şi Japonia) şi profund identitară. Pentru Boyd, activităţile gemene ale scrierii şi practicii profesionale erau o modalitate de tachinare a unei probleme descrise nu numai ca fiind veşnic australiană, însă implicit aflată în precisa contingenţă a experienţei moderne: poate fi vreodată posibil să se dea o formă întemeiată unei culturi deportate, în cadrul unui peisaj străin, uzurpat?

Boyd era convins că „a căuta autenticitatea în proiectarea pentru practicile curente este una dintre activităţile cele mai de durată din viaţa culturală a unei naţii”. Cu toate acestea, cincizeci de ani mai târziu, în secolul al XXI-lea, suntem mult mai prudenţi faţă de aceste argumente. Dorim să ne distanţăm cu grijă. Se poate chiar să ne retragem în faţa afirmaţiei lui Boyd că „şcoala australiană” de design trebuie să fie „strâns legată de caracterul obştesc al poporului australian”. Începem să credem că nu există un „caracter australian” singular şi atotcuprinzător şi ne întrebăm de ce ar trebui să găsească unul. Ştim că încercarea de a găsi un stil naţional poate purta cu sine supra-accentuări îndoielnice în orice cultură. Are iz de totalitarism şi excluziune, naţionalism incomod, justificare culturală a posteriori, poate chiar şi xenofobie.

Însă aici este locul în care proiectul de arhitectură devine important: drept o modalitate prin care marca modernismului lui Boyd poate fi testată şi expusă, mai degrabă decât dictată în scris. Pentru o comparaţie, se poate face rapel la discrepanţa spectaculoasă între operele scrise şi cele construite ale eroului lui Boyd, Le Corbusier; cu toate acestea, dacă se presupune că scrisul şi construitul au acelaşi scop, aceasta nu poate fi privită decât negativ. Realitatea este că The Australian Ugliness dedică mai mult spaţiu descrierilor Featurism-ului decât oferind soluţii concrete pentru acumulările înşelătoare pe care acesta le aduce vieţii culturale, iar acesta este punctul său forte. În acelaşi timp, natura mai puţin explicită sau literală a proiectului construit (în dezacord cu manifestul scris), este scena mai firească pentru testarea ideii că arhitectura australiană poate fi determinată de un set de „reguli ale unui proces”. Acest proces nu a însemnat o căutare dictatorială pentru un unic stil reprezentând o cultură unificată, şi nici un tip de producţie de masă globală şi neutră de genul celei propagate de Walter Gropius şi promovate ocazional şi de Boyd, ci mai degrabă o strategie cuprinzând încercarea onestă de înţelegere a locului în care un proiect a fost poziţionat, înainte ca acel loc să se transforme din cauza sa. Această translatare a teoriilor scrise către procesul de proiectare este evidentă mai cu seamă în două dintre casele care formează partea constelaţiei proiectelor lui Boyd care se referă la locurile ascunse ale oraşului Melbourne: casa Troedel (1954-56) din Wheeler’s Hill şi propria casă, casa din Marsh Street (1958) din South Yarra.

Precum alţi contemporani ai săi, Boyd a căutat o Australie ce reprezenta mai mult decât un avanpost al Britaniei şi mai mult decât un mit periferic. Şi-a menţinut în permanenţă credinţa că aceasta poate fi găsită într-o filozofie generală de arhitectură, sau într-un cod teoretic atotcuprinzător care ar conduce către o finalităţi formală oarecare. În scrierile sale, identifică în mod abil primejdia “Featuristă” sub toate aspectele sale ţipătoare şi mărginite, însă abia prin proiectele sale pare să ofere un antidot. Pentru că, pe parcursul creaţiilor sale, firul geamăn (şi câteodată antitetic) al scrierilor şi proiectelor par să nu se imite, ci mai degrabă să se completeze unul pe celălalt, în căutarea fără sfârşit a modernului australian, întrucât unul a reuşit mereu să pătrundă, în vreme ce celălalt, din cauza limitelor propriului limbaj, nu a avut acces.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 2 / 2014
Indigenous Aliens.
Mediators of Architectural Modernity
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)