Architect Florea Stănculescu or On Modernism in the Romanian Interwar Architecture as Negotiation Between Genius Loci and Zeitgeist

Gabriela Tabacu
Professor, PhD, “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism, Bucharest
Translation: Alistair Ian Blyth

Keywords: arch. Florea Stănculescu; Romanian modernism; interwar architecture; interwar architecture magazines; traditionalism versus modernism

Abstract:

The connections between the Romanian cultural space and the spirit of modernism that animates the first part of the 20th century have been varied, heterogenous and sometimes even hard to distinguish, engendered very different ideas and methods of approach. Following the same pattern somehow lacking internal support, the local architects seek to unravel the sense of modernity in very particular manners and their achievments shed light onto a stylistic landscape that shows great richness and creativity.

In this context the architect Florea Stanculescu, an articulated personality known for his seriousness and profoundness, proves to be a very active and vocal supporter of the new ideas animating the professional field after the First World War. Both through his theoretical discourse and his tectonic approach, he suggests ways to push the local stylistic (already outdated at the beginning of the 20th century) towards new horizons of modernism. Unlike his contemporaries (of which most are silent, some are revolting against the new and a few are raging against the old), Florea Stanculescu understands the imminence of change and the need for progress. He does this, however, with caution and delicacy, but also unrelentlessly. His achievments are solid and thorough. The present research is aimed at uncovering the way an architect profoundly attached to the values of the traditional Romanian village, succeeded to be at the same time an authentic and effective supporter of modernism (even if only of a particular type of modernism, adapted to the historical and cultural moment of the area he was addressing).

Published in sITA volume 2 (2014), pp. 52-76.
Download full article: 03_Tabacu.pdf
* * *

Romanian translation:
Arhitectul Florea Stănculescu, sau despre modernismul românesc interbelic ca negociere între genius loci şi Zeitgeist

Format la şcoala tradiţionalismului într-o perioadă de mari presiuni identitare pentru ţară, Florea Stănculescu îşi va schimba în timp opiniile în legătură cu direcţia de evoluţie a arhitecturii româneşti, devenind în perioada interbelică unul dintre puţinii arhitecţi care au izbutit să aibă o percepţie integratoare asupra complexelor realităţi din ţară.

Poziţia sa aparte va decurge din cunoştinţele temeinice dobândite în urma investigaţiilor pe care, pasionat şi meticulos, arhitectul le efectuează încă din tinereţe în mediul rural, de unde va culege date reale despre “România profundă” – o Românie aflată la ani lumină de imaginea idilic-sămănătoristă care hrănea discursul naţionalist. Cunoscând în amănunt nivelul de trai, tradiţiile de viaţă şi de muncă ale lumii satului, adică ale populaţiei majoritare din ţară, dar şi aspiraţiile culturale şi de civilizaţie care animau elitele, el îşi va forma o viziune de o amplitudine cu totul specială asupra complicatului context românesc, reuşind apoi să creeze şi să implementeze în practica proprie şi în circuitul profesiei un model mental de evoluţie a arhitecturii culte bine fundamentat pe această situaţie concretă. Şi dacă pe agenda conducerii administrative a Regatului urgenţele vizau progresul şi modernizarea în general, în percepţia matură din interbelic a lui Stănculescu, prioritară şi totodată implicită a devenit înţelegerea şi acceptarea spiritului timpului – radical transformat în vremurile de după război – în consens cu asumarea sine qua non a esenţelor puternicului spirit al locului care avea menirea să dea caracter şi specificitate oricărei investiţii culturale. Într-o naţiune adolescentă, cu structuri statale încă imature, zbătându-se haotic între anacronisme bizantine, inerţie levantină şi entuziasme juvenil-emoţionale, pentru a-şi impune punctul de vedere, Florea Stănculescu are de purtat o dublă bătălie: pe de-o parte, cu aripa conservatoare a profesiei, dar şi a societăţii, care refuza ieşirea din tiparele tradiţionalismului istorist, pe de altă parte, cu cea avangardistă a domeniului care calma şi promova o aderare “capitulativă” la modernism.

Bine pregătit şi extrem de activ, el s-a mobilizat excepţional, militând cu o nuanţată şi bogată argumentaţie pentru drenarea mentalităţilor uzate şi pentru integrarea unei gândiri înoitoare asupra perspectivelor arhitecturii autohtone. O va face fondând sau conducând reviste ale profesiei, promovînd în articolele şi conferinţele sale ideile noi despre arhitectură aflate în circulaţie în Europa, căutând soluţii de ieşire din criza postbelică a locuirii, proiectând şi construind într-un limbaj atent prelucrat. Acesta avea să evolueze de la începuturile situate sub tutela tradiţionalismului inspirat de Mincu, traversând o bogată etapă de clasicism epurat şi ajungând până la momente de vârf, proclamatoare ale unui incontestabil modernism.

Dar, deşi va înţelege corect logica şi preceptele acestui curent şi va experimenta resursele sale materiale, funcţionale şi expresive, Florea Stănculescu, un autentic contextualist foarte ataşat tradiţiei, valorilor spiritului şi rolului memoriei locului în cultura obştii, nu va accepta niciodată să se plieze total pe noua ideologie care propovăduia seturi de norme în sine, valabile indiferent de conjunctura particulară de înscriere a lor în peisaj. El va rămâne fidel ideilor sale potrivit cărora expresia arhitecturii este dependentă de caracterul locului pentru care este gândită – tip de oraş, zonă urbană, cartier cu un specific anumit – putând pendula în mod armonios între local şi cosmopolit-internaţional şi configurând astfel arii unitare din punct de vedere stilistic.

Pătruns de genius loci, dar om al epocii sale, Stănculescu se va lăsa locuit de Zeitgeist ca să se poată ancora corect în contemporaneitatea sa şi să descopere astfel calea cea mai potrivită de evoluţie a arhitecturii autohtone, o cale care, ca să fie autentică şi viabilă, trebuia să aibă la temelie cărămizile spiritualităţii aparte a neamului pentru care era creată.

În consecinţă, prin articolele şi proiectele sale el va încerca să modereze o conciliere a modernismului cu elemente ale tradiţiei arhitecturale româneşti, care, în idiolectul său, nu vor fi extrase din istoria expresivă feudal-bizantină, conform cu modelul promovat de Mincu, ci din zona spaţiului vernacular. Refuzând neutralitatea aseptică şi insensibilitatea modernismului la elementele de particularitate şi culoare locală, atunci când nu va fi tradiţionalist în felul său evoluat înspre un vernacular distilat până la esenţă, Florea Stănculescu va alege rigoarea şi principiile ferme ale unui stil deja validat de istorie – clasicismul. Un clasicism în care va interveni purificând decoraţia, devenită factor decadent în climatul de austeritate al vremii, de natură să aducă atingere elocvenţei supreme a unei forme care urmăreşte cu stricteţe funcţia. El va proiecta, astfel, construcţii de anvergură şi de importanţă naţională într-o stilistică clasicizantă care, în ipostaza sa cea mai înaltă, va fi complet epurată de ornamente şi va evidenţia un rigorism, o raţionalitate şi un monumentalism de excepţie.

În orice variantă şi etapă de gândire, arhitectura pe care o va pune în operă va fi, însă, un bun exemplu de funcţionalism şi esenţializare.

Prin întreaga sa prestaţie, deosebit de bogată şi diversă, Florea Stănculescu probează o forma mentis care depăşeşte unele dintre cele mai avansate tipare de gândire ale epocii sale, pentru că, izbutind să cunoască şi să asume imperativele specifice spaţiului românesc al momentului, printr-un efort peremptoriu de luciditate şi logică, ajunge “să vadă” dincolo de modernism, o lume construită în termeni de modernitate durabilă. Mai mult decât atât, trasând traiectorii posibile către ea, el reuşeşte chiar să se lanseze în mod ferm şi exemplar pe orbită.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 2 / 2014
Indigenous Aliens.
Mediators of Architectural Modernity
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)