Getting Global, Staying Local
The Turmoil of the First Steps towards Scientific Urban Planning – the Case of Cincinat Sfinţescu

Andreea Udrea
Independent researcher, Dallas, USA
Irina Calotă
Teaching Assitant, PhD, “Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism, Bucharest

Keywords: Cincinat Sfinţescu; birth of Romanian urban planning; International Federation of Housing and Town Planning; Union Internationale des Villes; planning congresses between the wars

Abstract:

The international congresses supported by the International Federation of Housing and Town Planning (IF) and by the Union Internationale des Villes (UIV), held between 1925 and 1939, were the most important urban planning events of the interwar period. They attracted all the famous and remarkable urban planners and a great mass of specialists involved in planning. This article discusses the perspective provided by one conscious representative of this great mass of specialists, a professional that maintained a tight relationship with the proceedings of these congresses and whose career was strongly influenced by his consistent participation. The specialist was the Romanian engineer Cincinat Sfinţescu. In that respect, we argue that the international lively activity associated with the Congresses was not just a short-lived excitement, but a continuous source of energy for the development of urban planning throughout the world. Romania was caught in that whirlpool as well. Seen from the Romanian perspective, the Congresses, more than other kinds of political or professional connections with IF or UIV, strongly influenced the path of the urban planning discipline.

Cincinat Sfinţescu was an agent fulfilling the greatest mission set by those congresses - the inception and development of urban planning in new areas. Considering the architect’s career from the local perspective, we argue that it was shaped by his constant and consistent participation on the international scene. His research skills were sharpened by the country reports that he religiously delivered to almost each of the congresses, reports that were also extremely useful in his work. His activity was strongly animated by his admiration for the founding father figures of international urban planning (Henri Sellier, Emile Vinck, Raymond Unwin) and he himself gradually became that kind of a founding father for Romanian urban planning.

Published in sITA volume 2 (2014), pp. 34-51.
Download full article: 02_Udrea_Calota.pdf
* * *

Romanian translation:
A deveni global rămânând local
Tumultul primilor paşi către urbanismul ştiinţific – cazul lui Cincinat Sfinţescu

Începutul sec. XX urbanistic a fost animat şi configurat de marea agitaţie din jurul congreselor patronate de cele mai mari şi importante asociaţii profesionale internaţionale. Acestea erau:

a.Federaţia Internaţională pentru Locuinţe şi Urbanism (IF), care a fost redefinită în 1926 ca urmaşă a Asociaţiei Oraşelor Grădini înfiinţată de Ebenezer Howard, însă ruptă aproape complet de idealurile premergătoarei şi condusă acum de liderii teoriilor şi practicilor urbanistice ale vremii: R. Unwin, C.B. Purdom, C. Stein, H. Wright, J. Nolen sau J. Stübben;

b.Uniunea Internaţională a Oraşelor (UIV), care a fost creată în 1913 la Congres international de l’art de construire les villes et l’organisation de la vie municipale din cadrul Expoziţiei Internaţionale de la Ghent şi care reprezenta interesele urbanistice ale liderilor administraţiilor publice.

Acestea două au ajuns destul de rapid să-şi împartă membri ai consiliului de conducere (ex. H. Sellier şi E. Vinck), şi, prin urmare, să fie animate de unele idealuri comune, cum ar fi acela de a redefini urbanismul ca o activitate ştiinţifică puternică, universal acceptată şi respectată ca atare. În acest scop, IF şi UIV au iniţiat o serie de congrese internaţionale de amploare, care au devenit imediat magneţi pentru întreaga intelectualitate şi funcţionărime urbanistică a vremii. Treptat, congresele s-au transformat în evenimente grandioase de cultură urbanistică, ce acopereau toate aspectele şi temele acestei discipline. Ele găzduiau prezentări de noi concepte, teorii şi realizări, dezbateri şi negocieri de noi formule şi metode de lucru, dar erau şi ocazia unor îndelungate şi detaliate excursii de studii. Perioada cea mai efervescentă a fost aceea dintre anii 1923 şi 1939, când congresele au atras, în medie, 1000 participanţi pe an din cca. 40 ţări şi au fost scena lansării celor mai faimoase teorii şi practici urbanistice ale vremii (R. Unwin şi C.B. Purdom - ideea oraşelor satelit, R. Unwin şi G. Pepler - schemele de descentralizare urbană, P. Abercrombie - planul regional pentru Doncaster, T. Adams - planul regional pentru New York, F. Schumacher - schema dezvoltării naturale a oraşului Hamburg, C. Chiodi - planul pentru extensiune al oraşului Milano etc.). Aceste congrese au fost concepute de liderii IF şi UIV nu ca întâlniri profesionale elitiste destinate dezbaterii şi schimbului de idei sau legitimării unor teorii ci, dimpotrivă, ca scenă de transmitere a unor metode, practici şi instrumente utile către specialişti dornici de perfecţionare şi către factori decizionali locali. Congresele au reprezentat şi un mijloc de transmitere a cunoaşterii de la teoreticienii-practicieni către organismele executive ale oraşelor.

Lucrarea noastră se bazează pe câteva premise, deja pe larg tratate şi argumentate în literatura de specialitate. Acceptăm faptul că începutul secolului XX a reprezentat debutul urbanismului ca disciplină ştiinţifică, precum şi pe acela că seria de congrese organizate de Federaţia Internaţională pentru Locuinţe şi Urbanism şi de Uniunea Internaţională a Oraşelor a constituit ca un recipient absolut necesar coagulării şi creşterii acestei discipline. În fapt, colectivele IF şi UIV, cu aportul major al imensului colectiv de participanţi la aceste congrese, sunt părinţii universali ai urbanismului modern ştiinţific. Argumentăm faptul că aceste congrese au devenit o autoritate în sine, detaşată de aceea a organizatorilor lor, IF şi IUV, tocmai datorită entuziasmului şi participării masive a specialiştilor de pretutindeni.

Din această perspectivă, cercetăm rolul pe care implicarea în aceste congrese a inginerului Cincinat Sfinţescu – fondatorul şi principalul reprezentant al urbanismului ştiinţific în România în prima jumătate a secolului XX – l-a avut în formarea sa profesională şi în coagularea unui fond doctrinar, metodologic şi practic specific pentru urbanismul românesc.

Cincinat Sfinţescu şi-a început seria de participări la Congresul UIV de la Paris din 1925, devenind apoi un obişnuit al celora organizate de IF în toţi anii următori. În toate participările sale, acesta a fost ales membru al comitetului congreselor, iar din 1931 a fost ales unul dintre vice-preşedinţii acestui comitet.

Pentru România şi pentru tânărul C. Sfinţescu, congresele, mai mult decât legăturile politice sau profesionale cu IF sau UIV, au fost cele care au influenţat direct parcursul urbanismului, fiind o condiţie necesară (şi suficientă câteodată) pentru a menţine activă practica urbanistică românească. Mai mult decât atât, C. Sfinţescu a fost un agent activ al scopului acestor congrese, şi anume crearea urbanismului ştiinţific, aceasta reprezentând marea sa misiune de-a lungul vieţii. Deşi afirmarea teoriei sale proprii, a super-urbanismului, i-ar fi permis-o, Cincinat Sfinţescu nu şi-a depăşit niciodată, în cadrul congreselor, statutul auto-asumat de reprezentant naţional, afirmarea internaţională nefiind un scop declarat al său.

Amprentele participării îndelungate şi consistente a lui C. Sfinţescu la congrese sunt evidente în evoluţia sa profesională. Astfel, rapoartele de ţară pe diverse subiecte, pe care le livra chiar şi când nu participa, au devenit o sursă majoră de documentare pentru studiile sale; alcătuirea acestora i-a impus o rigoare şi o metodă a studiului şi i-a ascuţit instinctele de cercetător, transformându-l într-o personalitate ştiinţifică recunoscută ca atare încă din timpul vieţii. Metodele şi conceptele dezbătute pe plan internaţional sunt preluate, cercetate şi, într-un final, chiar şi adaptate cazului românesc (în special celui bucureştean) în ceea ce priveşte atât doctrina generală de urbanism, cât şi anumite teme specifice, cum ar fi cea a locuirii, subiect larg dezbătut în cercetările sale.

Mai mult decât atât, modelul profesional şi ştiinţific al marilor părinţi ai urbanismului internaţional, acela al creatorului neobosit, fecund, exhaustiv, a fost, fără îndoială, acela conform căruia a activat C. Sfinţescu în urbanismul românesc, al cărui părinte fondator a devenit. Din aceeaşi perspectivă, singura legitimare profesională pe care C. Sfinţescu a acceptat-o şi a dorit-o a fost raportarea teoriilor sale la ideile şi exemplele preluate din marile tratate de urbanism ale vremii sau din rapoarte şi statistici oficiale şi verificarea activităţii proprii numai prin corelarea cu tendinţele internaţionale acceptate şi intrate în practică.

Activitatea lui Cincinat Sfinţescu are, deci, o dublă relevanţă, ea plasând urbanismul românesc pe scena internaţională şi, astfel, deschizând lumea românească spre aceasta.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 2 / 2014
Indigenous Aliens.
Mediators of Architectural Modernity
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)