Testing the Physiognomy of the Arhitectura Magazine (1952-1989)

Ana-Maria Zahariade
architect, prof. dr.
“Ion Mincu” University of Architecture and Urbanism, Bucharest

Keywords: the Arhitectura magazine, ideology, political and professional thematic, editorial compass

Abstract:

On the effervescent but unsteady scene of architectural publications before the Second World War, the 36 issues of the Arhitectura magazine of the Society of Architects were, from 1906 until 1944, a benchmark of stability and consistency, in spite of the many interruptions and delays.

Its follower, ARHITECTURA RPR (renamed ARHITECTURA) is (re)born in 1952, after the communist regime was installed, by governmental decree, as "organ" of the Union of Architects. From 1953 until December 1989, issued without interruption, it would be the only architectural periodical extensively spread, due to its state funding.

Dedicated to architectural design, edited by the Union of Architects and written especially by architects, the new series has minutely and ceaselessly recorded the achievements of the period and the life of the profession. As such, it constitutes the main documentary source for deciphering the professional history during Communism; it has been widely used in recent researches. Yet, being the only publicly spread and easily accessible architectural periodical of communist Romania, ARHITECTURA was more than a passive witness, a mirror of history; we can presume that it was, in its own way, a "creator of history", an active participant in the professional history. This hypothesis brings into discussion the editorial policy of the magazine, its internal life, of which we know very little, still. Even though the magazine was financially supported by the state, the editors had to face rather unusual conditions, where professional and political missions met. While the archives of the Union of Architects are still closed and the editorial staff is no longer alive, the only resource on this matter is the magazine itself.

The article surveys the “surface” of the magazine, hypothesizing that this epidermal layer was a sensitive interface between the “voice” of the profession on one hand and the eye of censorship, on the other. The dynamics of this interface was modeled specifically by absorbing the never won but never lost game between the political authority – on which the mere existence of the magazine depended – and the architects’ expectations – to which the magazine responded with its professional identity. In the given circumstances, always politically determined, their meeting was initially conducted on the readily visible field that precedes the written discourse, before going in the deeper substance of the texts. This is why the article avoids discussing the content of the articles, except for the editorials; the same reason goes for the authors present in the issues.

The article describes the dynamic of the review’s physiognomy following chronologically:

(1) the periodicity and the dimensions of the issues;

(2) the turning points in the evolution of the magazine, identified through the consequent changes in title, patronizing institutions and editors, on the one hand, and the evolution of the graphic design (size, cover, first page, font, text formatting and illustrations, paper quality, etc.) on the other hand;

(3) the thematic structure as it may be deduced at this surface level from the editorials, the tables of contents and the yearly summaries, permanent rubrics and themed-issues.

As it is hardly believable that, in a society so deeply articulated under political control, the changes in form and thematic content could have been innocent, all these changes taken individually and as a whole, suggest a specific dynamics of the interplay between professional desire and political will: episodes of apparent slavery and lively episodes of probable editorial deliberation, paradoxical spaces of relative independence, which seem to follow the common thread of a professional idea opposing the ideological fluctuations; all these features are not necessarily typical for a professional magazine, but they are characteristic for publications under dictatorship. On these surface levels we find clues as to the editorial life of the magazine, still hidden and probably more agitated than we could intuit from the continuity of the publication, inflexion moments whose substance need to be thoroughly investigated. Until further data is available, we can only conjecture on the aspirations of the successive editorial boards. This is rather a possible history proposed as research hypothesis, which has conferred the magazine its particular meaning; this article tries to unveil this presumed meaning.

Published in sITA volume 1 (2013), pp. 161-183.
Download full article: 11_sITA_Zahariade.pdf
* * *

Romanian translation:
Descifrând suprafaţa revistei Arhitectura (1952-1989)

În peisajul efervescent dar capricios al publicisticii de arhitectură dinainte de cel de-al Doilea Război Mondial, cele 36 de numere ale revistei Arhitectura a Societăţii Arhitecţilor, au reprezentat din 1906 până în 1944 un reper de stabilitate şi de consistenţă, în pofida multor întreruperi şi întârzieri. Continuatoarea ei, ARHITECTURA RPR (apoi ARHITECTURA), (re)naşte în 1952, după instalarea regimului comunist, prin decizie guvernamentală, ca „organ” al Uniunii Arhitecţilor. Va fi unicul periodic de arhitectură cu largă difuzarea şi va apărea periodic, fără întrerupere, din 1953 până în decembrie 1989, în virtutea finanţării de stat.

Dedicată proiectării de arhitectură, editată de Uniunea Arhitecţilor şi scrisă cu precădere de arhitecţi, noua serie a înregistrat fidel şi continuu realizările perioadei şi viaţa breslei. Ca urmare, ea constituie principala sursă documentară pentru descifrarea istoriei profesionale sub regimul comunist; a şi fost intens folosită ca atare de cercetarea recentă. Fiind însă singurul periodic de arhitectură cu difuzare publică şi largă accesibilitate din România comunistă, ARHITECTURA a fost mai mult decât un martor pasiv, o oglindă a istoriei; putem presupune că a fost, în felul ei, un „creator de istorie”, un participant activ la istoria profesională. Aceasta ipoteză aduce în discuţie politica editorială a revistei, viaţa ei internă, despre care ştim încă foarte puţin; o viaţă editorială care, deşi avea finanţarea asigurată, a trebuit să facă faţă unor condiţii profesionale cel puţin neobişnuite, în care misiunea profesională se întâlneşte cu cea politică. Atâta vreme cât arhiva Uniunii Arhitecţilor e încă închisă, iar actorii editoriali nu mai există, sigura care ne poate da indicaţii în acest sens este revista însăşi.

Acest articol observă „suprafaţa” revistei, pornind de la ipoteza că acest nivel epidermic s-a comportat ca o interfaţă sensibilă între „vocea” profesiunii, pe de o parte, şi ochiul cenzurii, pe de altă parte; o interfaţă a cărei dinamică s-a modelat absorbind în mod specific jocul, niciodată câştigat dar niciodată pierdut, dintre autoritatea politică – de care depindea însăşi existenţa revistei – şi aşteptările arhitecţilor – cărora le răspundea identitatea ei profesională. În condiţiile date, totdeauna fixate de politic, întâlnirea s-a consumat, în primă instanţă, pe terenul imediat vizibil care precede discursul scris, înainte de a pătrunde în substanţa textului. De aceea, articolul evită incursiunile în conţinutul articolelor (cu excepţia editorialelor); aşa cum nu s-a putut dezvolta în acest articol nici chestiunea autorilor.

În cele ce urmează este urmărită, în cronologia ei, dinamica unora dintre trăsăturile care au conturat fizionomia revistei. Sunt descrise:

(1) evoluţia periodicităţii şi a volumului de pagini tipărite;

(2) momentele formale în evoluţia revistei, identificate, pe de o parte, din schimbările în denumirea revistei, ale instituţiilor care o patronează şi ale editorilor, pe de altă parte, din evoluţia graficii de volum: format, copertă, prima pagină şi paginare, caracter de literă şi formatarea textului şi ilustraţii, calitatea hârtiei etc.;

(3) evoluţia structurii tematice (la nivelul titlurilor) aşa cum reiese din editoriale, din cercetarea cuprinsurilor şi a sumarelor de număr şi anuale, a rubricilor permanente şi a numerelor tematice.

Cum e greu de crezut că, într-o societate atât de articulată sub controlul politic, schimbările de formă şi conţinut tematic au fost inocente, fiecare dintre aceste direcţii de privire, precum şi ansamblul lor, sugerează o dinamică aparte a jocului dintre dorinţa profesională şi voinţa politică: episoade de aparentă înfeudare şi episoade vitale de probabilă deliberare editorială, spaţii paradoxale de relativă independenţă, care par subîntinse de continuitatea unei idei profesionale în răspăr faţă de fluctuaţiile ideologice; trăsături nu neapărat tipice pentru un periodic de specialitate, dar caracteristice publicaţiilor sub dictatură. Aflăm la aceste niveluri de suprafaţă indicaţii privind viaţa editorială a revistei, încă ascunsă şi probabil mai agitată decât ne-ar lăsa să credem continuitatea publicării, prin momente de inflexiune a căror substanţă trebuie cercetată. Până la această confirmări, putem doar conjectura despre aspiraţiile editorilor succesivi. E vorba de o istorie posibilă, propusă ca ipoteză de cercetare, care i-a conferit revistei un sens aparte pe care acest articol caută să-l descopere sau numai să-l presupună.

studies in History and Theory of Architecture • vol. 1 / 2013
Printed in Red.
Architectural Writings during Communism
Published with the financial support of the
Chamber of Architects of Romania (OAR)